Live

În spatele tentativei de asasinat a lui Donald Trump, căruia i-a fost trimis un plic cu otravă, s-ar afla o femeie. Ea a fost arestată

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump nu vrea să accepte rezultatul alegerilor. Foto: GettyImages

Un suspect a fost arestat după trimiterea unui plic care conţinea o otravă, ricină, preşedintelui american Donald Trump, au anunţat duminică autorităţile, notează AFP.

"Confirm că a fost făcută o arestare la Peace Bridge, la Buffalo, New York", a declarat pentru AFP Aaron Bowker, un responsabil vamal, referindu-se la podul care uneşte Canada de statul New York. "Ancheta este în curs", a adăugat el, scrie Agerpres.

Suspectul este o femeie care avea asupra sa o armă de foc în momentul arestării, potrivit mai multor media americane.

Un responsabil guvernamental a precizat pentru agenţia France Presse, sub protecţia anonimatului, că luni este prevăzută trimiterea femeii în faţa unui judecător.

Presa americană a făcut cunoscut sâmbătă că autorităţile au interceptat un plic care conţinea ricină şi îi era adresat preşedintelui Donald Trump. Scrisoarea fusese descoperită mai devreme în cursul săptămânii şi nu ajunsese până la Casa Albă, potrivit cotidianului New York Times şi postului de televiziune CNN.

Jurnalul a adăugat că scrisoarea ar fi fost trimisă din Canada

Corespondenţa adresată Casei Albe este mai întâi inspectată şi apoi triată în depozite de lângă Washington.

Potrivit CNN, conţinutul plicului a fost testat de mai multe ori într-unul din aceste depozite, prezenţa ricinei fiind confirmată.

Ricina este cea mai toxică substanţă din regnul vegetal, de 6.000 de ori mai puternică decât cianura. Este vorba de o substanţă mortală în caz de ingerare, inhalare sau injectare şi împotriva căreia nu există antidot.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Încă un american a fost arestat în Rusia. A fost acuzat că a băut și apoi a ieșit afară dezbrăcat

Un soldat american a fost arestat în Rusia. Acesta a mers în Vladivostok pentru o întâlnire romantică

SUA cer Turciei și Israelului să-și rezolve neînțelegerile: „Amândouă sunt aliaţii noştri”

Rusia susține că e în confruntare deschisă cu Occidentul și că își va crește numărul de rachete

Partenerii noștri