Live

Italia avertizează că are loc un atac informatic de mare anvergură în Europa şi SUA

Data publicării:
Servere informatice au fost compromise în Europa şi SUA. Foto: Profimedia Images

Mii de servere informatice din lume au fost ţinta unui atac "ransomware", în care hackerii cer răscumpărări de la victime pentru ca programele lor să nu fie afectate, a avertizat Agenţia naţională italiană de securitate cibernetică (ACN), care a invitat organizaţiile din Europa şi SUA să ia măsuri pentru a-şi proteja sistemele informatice, informează Agerpres.

Directorul general al ACN, Roberto Baldoni, a declarat că atacul urmăreşte să exploateze o vulnerabilitate de software, adăugând că a fost un atac la scară largă.

Servere informatice au fost compromise în ţări europene precum Italia, Franţa şi Finlanda, dar şi în SUA şi Canada, a relatat agenţia de presă italiană Ansa, citând ANC.

Zeci de organizaţii italiene au fost probabil afectate şi multe altele avertizate să ia măsuri pentru a evita blocarea sistemelor lor.

Clienţii Telecom Italia au semnalat probleme de internet mai devreme în cursul zilei de duminică, dar cele două probleme par să nu aibă legătură între ele.

Responsabili americani de securitate cibernetică au spus că evaluează impactul incidentelor raportate.

"Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Securitate a Infrastructurii din SUA (CISA) colaborează cu partenerii noştri din sectorul public şi privat pentru a evalua impactul acestor incidente raportate şi pentru a oferi asistenţă acolo unde este necesar", au declarat reprezentanţi ai agenţiei.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hackerii susținuți de China devin tot mai periculoși. Marea Britanie și SUA trag un semnal de alarmă

Capcana prin care un bărbat din Gorj a pierdut toți banii împrumutați de la bancă: „Vedeam săgeata cum se plimbă pe telefonul meu”

Hackerii au spart sistemele ministerului britanic al apărării și au încercat să fure date critice. Guvernul britanic suspectează China

Spune-mi cât de lungă e parola ta, ca să-ți spun dacă e sigură. Experții au dezvăluit un truc care ne protejează conturile de hackeri

Partenerii noștri