Live

Joe Biden discută duminică la telefon cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele SUA, Joe Biden, în biroul de la Casa Albă, în timpul convorbirii telefonice cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe 10 decembrie 2021. Foto: Profimedia Images

Joe Biden îi va telefona duminică preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, după ce, săptămâna aceasta, l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, împotriva oricărei tentative de invazie a acestei ţări, a anunţat vineri Casa Albă, notează AFP.

Preşedintele (Biden) „va reafirma sprijinul american pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus un responsabil de la Casa Albă.

Joe Biden „va discuta despre desfăşurarea militară rusă la frontierele Ucrainei şi va analiza pregătirile pentru următoarele întâlniri diplomatice care vizează reducerea tensiunii în regiune”, a adăugat oficialul american.

Volodimir Zelenski s-a declarat, într-un mesaj pe Twitter, nerăbdător să discute cu preşedintele american „despre modalităţile de a coordona acţiunile noastre în interesul păcii în Ucraina şi al securităţii în Europa”.

Summit SUA-Rusia la Geneva în ianuarie 2022 pe tema Ucrainei

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei de la Washington, Antony Blinken, a făcut cunoscut că i-a telefonat vineri secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Într-un tweet, secretarul de stat american a îndemnat Rusia „să participe cu seriozitate” la negocierile menite să reducă tensiunile din jurul Ucrainei.

Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova cã a mobilizat zeci de mii de militari la frontierele ţării în aşteptarea unei posibile invazii.

Statele Unite şi Rusia urmeazã sã poarte discuţii despre Ucraina în perioada 10-11 ianuarie la Geneva. Conduse de secretarul de stat adjunct al SUA Wendy Sherman şi omologul său rus, Serghei Riabkov, acestea vor fi urmate, la 12 ianuarie, de o întâlnire Rusia-NATO, apoi la 13 ianuarie de o reuniune în cadrul OSCE.

Joe Biden l-a ameninţat pe Vladimir Putin cu un rãspuns ferm la orice invazie rusă a Ucrainei, în cursul unei convorbiri telefonice avute joi, în care preşedintele rus a afirmat cã noi sancţiuni împotriva Moscovei ar fi "o eroare colosală”.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump compară guvernul lui Biden cu Gestapo-ul nazist: „Ei bine, acum trebuie să scoatem mănuşile”

Mesajul lui Zelenski de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii

Volodimir Zelenski anunță că armata ucraineană a mai doborât un bombardier rusesc deasupra Donețk

Volodimir Zelenski a fost pus de Moscova pe lista persoanelor căutate în Rusia

Partenerii noștri