Live

Kremlin: Rusia nu poate fi forțată să respecte câștigarea de către Alexei Navalnîi a premiului Saharov pentru drepturile omului

Data publicării:
Disidentul rus Alexei Navalnîi. Foto: Profimedia Images

Kremlinul transmite că „Rusia nu poate fi forțată să respecte” decizia Parlamentului European prin care a fost acordat premiul Saharov pentru drepturile omului disidentului încarcerat Alexei Navalnîi, relatează Reuters.

Parlamentul European a acordat, miercuri distincția pentru drepturile omului lui Alexei Navalnîi, pentru eforturile sale în lupta împotriva corupției în Rusia.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, decernat anual şi în valoare de 50.000 de euro, a fost introdus în 1988 de Parlamentul European, iar primul laureat a fost Nelson Mandela. Este acordat celor care au o contribuţie excepţională în lupta pentru drepturile omului în întreaga lume. Premiul a fost numit în onoarea fizicianului şi disidentului politic sovietic Andrei Saharov.

Anul trecut, acest premiu i-a fost acordat opoziţiei democratice din Belarus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus, joi, că decizia decernării premierului „a fost luată de oameni care nu au toate informațiile”.

Alexei Navalnîi execută o pedeapsă de 2 ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea termenilor unei sentințe cu suspendare, condamnare despre care disidentul rus spune că este fabricată de Kremlin.  În august 2020, Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, un agent neurotoxic de tip militar. 

„Navalnîi a militat în mod consecvent împotriva corupției regimului Vladimir Putin și, prin intermediul conturilor sale de pe platformele sociale și al campaniilor sale politice, Navalnîi a contribuit la expunerea abuzurilor și la mobilizarea sprijinului a milioane de persoane din întreaga Rusie.

Pentru aceasta, el a fost otrăvit și aruncat în închisoare. Prin acordarea Premiului Saharov lui Alexei Navalnîi, recunoaștem curajul său personal imens și reiterăm sprijinul ferm al Parlamentului European pentru eliberarea sa imediată”, a declarat președintele PE, David Sassoli. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Răsturnare de situație în cazul morții lui Navalnîi. Serviciile secrete americane spun că „probabil” Putin nu a ordonat uciderea lui

Victoria lui Trump, risc existențial pentru unitatea Europei. Cum ar putea fi dezbinată UE dacă magnatul revine la Casa Albă (Politico)

Platforma chineză Shein trebuie să se conformeze cu reguli mai stricte în UE. Decizia Comisiei Europene

Burduja: Eurostat confirmă că românii plătesc printre cele mai mici preţuri la energie din Uniunea Europeană

Partenerii noștri