Live

Liderii G7 condamnă otrăvirea lui Navalnîi: „E o lovitură gravă contra democrației și pluralismului în Rusia”

Data publicării:
Foto: Gulliver/ Getty Images

Marile puteri din G7 au îndemnat marţi Rusia să îi trimită „urgent” în faţa justiţiei pe autorii „otrăvirii confirmate” a disidentului rus Aleksei Navalnîi, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Într-un comunicat, miniştrii de externe ai Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, Statelor Unite au afirmat că sunt „uniţi în condamnarea, în termenii cei mai fermi, a otrăvirii confirmate a lui Aleksei Navalnîi”.

Germania, unde disidentul de 44 de ani se află internat în spital, „i-a informat pe partenerii din G7 despre faptul că analizele chimice şi toxicologice efectuate de experţi medicali germani şi un laborator specializat al forţelor armate germane au permis stabilirea că Aleksei Navalnîi a fost victima unui atac cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, o substanţă dezvoltată de Rusia”, au explicat ei.

„Orice folosire armelor chimice, oriunde, în orice moment, de către oricine şi în orice circumstanţe, este inacceptabilă şi contrară normelor internaţionale”, au subliniat miniştrii de externe în acest comunicat, dat publicităţii de Statele Unite care deţine preşedinţia anuală a G7.

„Noi, miniştrii de externe ai G7, lansăm un apel Rusiei să prezinte urgent în deplină transparenţă identitatea responsabililor acestui detestabil atac cu otravă şi să îi trimită pe autorii lui în faţa justiţiei”, au insistat ei, reamintind „angajamentele” Moscovei faţă de Convenţia privind interzicerea armelor chimice.

„Acest atac împotriva liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi este o altă lovitură gravă contra democraţiei şi pluralismului politic în Rusia. El reprezintă o ameninţare serioasă pentru aceşti bărbaţi şi femei care apără libertăţile politice şi civile”, au adăugat miniştrii de externe.

G7 a promis „să urmărească îndeaproape” răspunsul Rusiei la solicitările internaţionale cu privire la cazul Navalnîi.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii se străduiesc să ocupe cât mai mult teritoriu până la venirea ajutorului din SUA. Kremlinul anunță ocuparea unei alte localități

Șase copii răniți în Harkov după un bombardament al rușilor împotriva zonelor civile

Zelenski anunță că summitul de pace din Elveția va avea loc pe 15 și 16 iunie. Rusia nu e invitată

China se plânge că e „denigrată” și „reprimată” de SUA și amenință cu represalii după noi sancțiuni americane

Partenerii noștri