Live

Macron: Rolul de dialog cu Putin este unul ingrat. Cinismul este la ordinea zilei cu ocazia fiecărei discuții

Data actualizării: Data publicării:
Emmanuel Macron spune că rolul de a purta dialogul cu Vladimir Putin este unul „ingrat”. Foto: Profimedia Images

Emmanuel Macron spune că rolul său de dialog cu Vladimir Putin este unul „ingrat” și că „cinismul este la ordinea zilei cu ocazia fiecărei discuții” pe care o are cu dictatorul rus. Președintele francez spune că a primit un refuz explicit la ideea unei operațiuni umanitare la Mariupol, oraș aflat de săptămâni întregi sub un asediu brutal al armatei ruse.

„Acest rol de dialog cu preşedintele rus este ingrat, petrec ore întregi discutând. Cinismul este la ordinea zilei cu ocazia fiecărei discuţii, nu este niciodată ceva plăcut (...) Dar este datoria mea”, le-a răspuns președintele francez cititorilor jurnalului francez Le Parisien.

Şeful statului francez a adăugat că nu speră într-o „schimbare” în conflictul ruso-ucrainean înainte de mijlocul lunii mai, ţinând să adauge, totodată, că dialogul „va fi fost util în pregătirea păcii de mâine”.

De asemenea, el l-a acuzat pe premierul polonez, Mateusz Morawiecki, care l-a criticat pentru că a vorbit cu Vladimir Putin, că este „un antisemit de extremă-dreaptă, care interzice persoanele LGBT”. Cu o zi înainte, Emmanuel Macron îl acuzase deja că „se amestecă în campania politică franceză”, subliniind apropierea lui de rivala sa de extremă-dreaptă la prezidenţiale, Marine Le Pen.

Declaraţiile preşedintelui Macron vin într-un moment în care Moscova a spus că sunt „absurde” declaraţiile purtătorului de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal „cu privire la presupusa lipsă de aprobare a Rusiei pentru evacuarea civililor din Mariupol”.

„Partea rusă este pregătită să desfăşoare coridoare umanitare în orice direcţie cât mai curând posibil şi să asigure evacuarea în siguranţă a civililor”, susține Ministerul Apărării de la Moscova.

Potrivit lui Emmanuel Macron, „puterea de la Kremlin alege oamenii care ies pentru a-i duce în Rusia”. „Deci nu este o operaţiune umanitară. Franţa propune un coridor, cu Crucea Roşie Internaţională. Rusia îl refuză: asta o izolează diplomatic”, a adăugat el.

„Când Franţa propune o operaţiune umanitară la Mariupol şi există un refuz explicit din partea preşedintelui rus, cel puţin lucrurile sunt clare”, a mai spus Macron.

Gabriel Attal a declarat, joi, în numele guvernului francez, că „loviturile Rusiei împotriva spitalului de pediatrie din Mariupol au fost inumane şi laşe”.

Armata rusă şi aliaţii săi separatişti asediază Mariupol de săptămâni întregi şi se confruntă cu o rezistenţă ucraineană înverşunată. Situaţia umanitară de acolo este catastrofală, potrivit ambelor părţi, iar oraşul este în mare parte în ruine.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Salarii de mii de dolari și pașapoarte rusești. Cum convinge Rusia cetățeni cubanezi să lupte pe frontul din Ucraina (BBC)

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Un cunoscut oraș din Franța le interzice copiilor sub 13 ani să iasă singuri pe stradă noaptea. „La vârsta asta nu gândești prea mult”

Rusia se infiltrează tot mai profund în Africa, în stil neocolonial. „Consilieri” ai Kremlinului și arme rusești au ajuns în Niger

Partenerii noștri