Live

Maia Sandu a promulgat legea care interzice emisiunile de știri din Rusia în Republica Moldova

Data publicării:
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Profimedia Images

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a promulgat, duminică, legea securității informaționale, prin care va fi interzisă difuzarea emisiunilor de știri și analize politice din Rusia, principala modalitate a regimului de la Kremlin de a-și transmite propaganda în această țară. Legea prevede că interdicția se va aplica și după expirarea stării de urgență instituite în Republica Moldova după ce Rusia a invadat Ucraina.

Actul normativ prevede interzicerea ştirilor şi emisiunilor analitice din ţările care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră.

Potrivit şefei Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova, Liliana Viţu, „săptămâna viitoare legea ar urma să intre în vigoare, iar propaganda va fi sancţionată mult mai dur. Astfel, organizațiile media care dezinformează vor fi sancţionate gradual, de la aplicarea amenzilor până la retragerea dreptului de a difuza publicitate”, conform presei moldovene, citată de Agerpres.

Aceste ştiri şi emisiuni sunt, în prezent, interzise în urma instituirii stării de urgenţă, dar noul act normativ va permite menţinerea interdicţiei şi după expirarea acesteia.

Legea securităţii informaţionale, descrisă de opoziţia din Republica Moldova drept o „instituire a cenzurii”, prevede că 50% din conţinuturile difuzate la posturile TV trebuie să provină din statele UE, SUA şi din cele care au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Salarii de mii de dolari și pașapoarte rusești. Cum convinge Rusia cetățeni cubanezi să lupte pe frontul din Ucraina (BBC)

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Rusia se infiltrează tot mai profund în Africa, în stil neocolonial. „Consilieri” ai Kremlinului și arme rusești au ajuns în Niger

Rusia anunță că a mai cucerit o localitate din estul Ucrainei

Partenerii noștri