Live

17 persoane arestate după un protest la Universitatea Bosfor. Recep Tayyip Erdogan l-a pus rector pe un apropiat al partidului

Data publicării:
Poliţia turcă îi acuză pe suspecţi că au încălcat legea privind manifestaţiile şi „au opus rezistenţă unui poliţist în exerciţiul funcţiunii”. Foto: Profimedia Images

Poliţia turcă a arestat marţi 17 persoane, la o zi după o manifestaţie care a avut loc la Istanbul. La protest au participat sute de studenţi ai Universităţii Bosfor, aceștia nefiind de acord cu numirea ca rector al unui apropiat al partidului condus de preşedintele Recep Tayyip Erdogan. În pofida arestărilor, noi manifestaţii sunt prevăzute pentru miercuri.

Poliţiştii au efectuat descinderi la primele ore ale dimineții în 13 cartiere ale oraşului, a anunţat într-un comunicat poliţia din Istanbul, potrivit căreia operaţiunea continuă prin căutarea altor 11 suspecţi.

Luni, o mie de persoane au manifestat lângă campusul Universităţii Bosfor împotriva numirii, printr-un decret al preşedintelui Erdogan, a lui Melih Bulu, 50 de ani, la conducerea acestei prestigioase instituţii publice unde predarea se face în engleză şi care a format o parte din elita Turciei, transmite Agerpres.

Numirea acestei persoane din exteriorul universităţii, care a încercat în 2015 să candideze pentru un mandat de deputat sub culorile Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan, a provocat un val de indignare.

În afară de relaţiile sale cu AKP, numirea prin decret prezidenţial este cea care a provocat furia studenţilor şi profesorilor. Dacă altădată rectorul Universităţii Bosfor era ales, Erdogan şi-a arogat puterea de a numi rectorii prin decret, după tentativa de puci eşuată din 2016, urmată de represalii şi de ţinerea din scurt a tuturor instituţiilor.

Anul acesta, Erdogan a scandalizat mediile academice după ce a numit prima dată un rector care să o înlocuiască pe populara directoare a Universităţii Bosfor, aleasă cu câteva zile înainte de puciul eşuat.

Poliţia îi acuză pe cei 28 de suspecţi că au încălcat legea privind manifestaţiile şi „au opus rezistenţă unui poliţist în exerciţiul funcţiunii”. Un responsabil al cartierului general al poliţiei de la Istanbul a afirmat că persoanele arestate nu sunt studenţi, ci membri ai unor „grupări de stânga extrem de marginale” care îi susţin pe protestatari.

Bastion tradiţional al unei puternice comunităţi de studenţi de stânga, Universitatea Bosfor a fost de mai multe ori ţinta autorităţilor turce în ultimii ani.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a vrut să slăbească și s-a dus în Turcia să facă operație de micșorare a stomacului. Intervenția i-a fost aproape fatală

Turcia îl sprijină pe Mark Rutte pentru șefia NATO

Erdogan nu se mai întâlnește cu Biden pe 9 mai. Președintele turc și-a amânat vizita la Casa Albă

Vicepreședintele Turciei a venit în vizită oficială în România și s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu

Partenerii noștri