Live

Avertismentul lui Elon Musk: Omul s-ar putea transforma într-o specie pe cale de dispariţie

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Unul dintre posibilele scenarii ale viitorului este ca omul să fie marginalizat de inteligenţa artificială, la fel cum omul a procedat cu alte specii de primate, crede Elon Musk.

Elon Musk, devenit unul dintre cei mediatizaţi antreprenori din lume datorită aspiraţiilor îndrăzneţe ale companiilor sale, spune că este doar o chestiune de timp până când inteligenţa artificială o va depăşi pe cea biologică.

Umanitatea ar trebui să fie foarte atentă la cum dezvoltă AI-ul şi cum îl va proiecta în viitor, avertizează Musk, pentru că în cazul în care omul va gestiona prost acest aspect, ar putea deveni o specie pe cale de dispariţie.

Acesta dă exemplul relaţiei dintre om şi celelalte primate şi spune că specia mai inteligentă va încerca să-şi creeze un mediu proprice propriei existenţe, fără a ţine cont sau chiar ştiind că face rău celorlalte specii.

Acelaşi lucru, spune Musk, se poate întâmpla şi în relaţia dintre om şi AI, doar că AI-ul va fi în poziţia dominantă iar omul în locul maimuţei. „Este doar unul din scenariile posibile”, a spus Musk.

Una dintre companiile lui Elon Musk, numită Neuralink, are ca scop crearea unei interfeţe prin care omul să comunice direct cu AI tocmai pentru a atenua din diferenţa de inteligenţă care se va crea între cei doi.

Neuralink încearcă să creeze o interfaţă electrod - neuron la nivel micro, o tentativă considerată de unii experţi nerealistă şi imposibil de realizat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biden înființează un comitet privind utilizarea sigură a inteligenței artificiale. Cine va consilia guvernul SUA

Mona Lisa cântă rap, folosind noul motor de inteligență artificială creat de Microsoft

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Un program cu inteligență artificială poate prezice demisiile angajaților. Japonezii spun că l-au creat ca să-i descurajeze să plece

Partenerii noștri