Live

Cina bizară pe care un condamnat la moarte a cerut-o înainte de execuție. Ultimele cuvinte ale bărbatului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Edmund Zagorski, în vârstă de 63 de ani, a fost executat, joi, în statul american Tennessee. Bărbatul a fost găsit vinovat într-un dublu dosar de omor și aștepta execuția încă din 1984. Zagorski a optat pentru scaunul electric pentru că, a crezut el, va fi mai puțin dureros ca injecția letală.

Povestea lui Edmund Zagorski a ajuns săptămâna aceasta din nou în atenția presei, după ce, pentru ultima cină înainte execuției de ieri seară a optat pentru un meniu bizar. Acesta a cerut ciolane și cozi de porc.

De obicei, condamnații la moarte aleg pentru ultima masă pizza, fripturi sau pui prăjit.

Edmund Zagorski era încarcerat la penitenciarul de maximă siguranță Riverbend. Este prima persoană executată pe scaunul electric în SUA în ultimii cinci ani. Execuția lui fusese inițial programată pentru data de 11 octombrie, însă a fost amânată pentru că statul american nu era pregătit.

Chiar dacă Zagorski a fost cel care a ales metoda, avocații bărbatului au încercat să amâne execuția, pe motiv că scaunul electric este o practică „barbară”. Aceștia au declarat că scaunul electric folosit de statul Tennessee este „construit de un incompetent”, provoacă arsuri și nu oprește imediat inima și funcțiile creierului.

Zagorski a fost condamnat la moarte după ce a fost găsit vinovat de uciderea a doi bărbați - John Dotson, în vârstă de 35 de ani, și Jimmy Porter, de 32. Crimele au avut loc în anul 1983.

Atunci în vârstă de 28 de ani, bărbatul i-a ademenit pe cei doi într-o pădure, cu promisiunea că le va vinde marijuana. Acolo i-a împușcat, le-a tăiat gâtul și le-a luat banii - câteva mii de dolari.

Ultimele cuvinte ale criminalului înainte de moarte, au fost, potrivit The Associated Press: “Let’s rock” (n.r. „Să înceapă petrecerea”).

În prezent, nouă state din SUA le permit condamnaților la moarte să aleagă între electrocutare și injecție letală.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înainte de a fi executat, un condamnat la moarte din SUA a renunțat la ultima masă și a mâncat resturi de la cantina închisorii

Șapte bărbați suspectați de crimă au fost arși de vii de o mulțime furioasă, în Africa de Sud

Rusia își recrutează din nou soldații din pușcării. Anul trecut, Prigojin a făcut turul închisorilor

"Tinerii sunt antrenați să devină criminali". UE avertizează asupra "copiilor soldați" exploatați de rețelele de trafic de droguri

Partenerii noștri