Live

"Cine se infectează primul cu COVID, primește bani". Concursuri halucinante organizate de tinerii din statul Alabama

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

În statul Alabama, tinerii organizează competiții "COVID" pentru a vedea cine se îmbolnăvește primul. Autoritățile au descoperit că există și un premiu în bani promis primei persoane care este testată pozitiv pentru SARS-COV-2, scrie CNN.

Aceste întruniri au loc în Tuscaloosa, iar persoanele infectate sunt îndemnate să participe, astfel încât și alții să poată contracta intenționat virusul, a declarat pentru CNN, consilierul local Sonya McKinstry. 

"La început am crezut că sunt doar simple zvonuri, dar am făcut unele cercetări, iar medicii și autoritățile locale au confirmat informațiile", a declarat McKinstry.

Contra unui sume de bani, tinerii participă la petreceri fără a ține cont de măsurile de protecție și de distanțarea fizică, a anunțat șeful pompierilor, Randy Smith. Prima persoană care este testată pozitiv pentru COVID-19 primește drept "premiu" banii strânși din vânzarea biletelor. 

"Este foarte grav că o boală care s-a dovedit că poate ucide este tratată cu atâta iresponsabilitate. Cineva ar putea contracta virusul și l-ar putea transmite părinților sau bunicilor", a mai adăugat Sonya McKinstry. 

Oficialii alături de autorități colaborează pentru a descuraja astfel de petreceri. În oraș a fost adoptată și o ordonanță privind obligativitatea purtării mștilor de protecție care va intra în vigoare de luni.

"Este o problemă de sănătate publică. Oamenii mor și nu există niciun remediu. Trebuie să facem tot ce putem pentru a salva cât mai multe vieți", a spus McKinstry.

În statul Alabama au fost înregistrate, până în prezent, aproximativ 39.000 de cazuri de coronavirus și aproape 1.000 de decese.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Eurovision 2024: Israelul și-a sfătuit cetățenii să nu meargă în Malmo. Publicul nu va putea să fluture steaguri palestiniene

Toţi candidaţii la un post în penitenciarul Arad au picat testul psihologic. Acum aduc acuzații grave

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

„Jocurile foamei” în Bangladesh: Mii de oameni se întrec pentru mâncare într-un concurs care a strâns miliarde de vizualizări online

Partenerii noștri