Live

Cuba are prim-ministru, pentru prima dată după 43 de ani. Funcţia fusese eliminată de Fidel Castro

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel l-a numit pe actualul ministru al Turismului, Manuel Marrero Cruz, în funcția de prim-ministru, astfel că țara comunistă va avea un premier pentru prima dată după 1976, informează BBC.

Funcția de prim-ministru a fost eliminată în 1976 de către Fidel Castro, însă anul acesta s-a decis reintroducerea acestei funcții în urma unor modificări constituționale.

Astfel, Marrero Cruz, în vârstă de 56 de ani, va prelua o parte din actualele responsabilități ale președintelui țării. „Șeful Guvernului va fi mâna dreaptă a președintelui republicii”, a anunțat site-ul de știri Cubadebate, deținut de stat.

Cu toate acestea, criticii susțin că această modificare este una de formă, în condițiile în care Partidul Comunist Cubanez și Armata rămân singurele instituții de decizie din această țară.

Numirea noului premier a fost aprobată cu unanimitate de voturi sâmbătă de către Parlament.

Marrero Cruz a fost numit ministru al Turismului de către Fidel Castro în 2004, iar de atunci, sectorul turistic din Cuba a cunoscut o perioadă de creștere puternică.

Autoritățile de la Havana nu au anunțat până în acest moment cine va prelua portofoliul Turismului.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin nu renunță la Mihail Mișustin și îl propune din nou prim-ministru. Ce planuri are cu Șoigu și Lavrov

Marcel Ciolacu: Prim-miniștrii se schimbă unul pe an. Și eu o să mă schimb cât de curând

Salarii de mii de dolari și pașapoarte rusești. Cum convinge Rusia cetățeni cubanezi să lupte pe frontul din Ucraina (BBC)

O familie a primit cadavrul unui rus cu plete și plin de tatuaje în locul tatălui mort în Cuba. Apoi situația a devenit și mai bizară

Partenerii noștri