Live

Video Descoperire uluitoare făcută de un bărbat între zidurile casei pe care a cumpărat-o recent

Data publicării:
FOTO: captură video CNN

Când George Montgomery s-a mutat în locuința sa din Georgia, în noiembrie 2018, nu a bănuit ce surprize ascundea între ziduri.

După puțin timp a observat pe un perete al casei un număr mare de albine și și-a dat seama destul de repede că undeva, între pereți, putea să fie un stup.

Ca nou proprietar de locuință în afara orașului Atlanta, George, 26 de ani, care este angajat CNN, nu și-a pus problema să scoată din zid stupul. „Albinele de miere nu provoacă multe daune”, a spus el.

Însă, anul acesta, la sfârșitul lunii februarie, când vremea a început să se încălzească, Montgomery a ieșit să tundă gazonul și a fost atacat de un roi de albine. Și-a spus atunci: „Bine, este timpul să am grijă de asta".

A sunat la o firmă specializată, și-a făcut programare, iar săptămâna trecută a sosit și angajatul care avea să se ocupe de problemă.

Cu o cameră termică, acesta a reușit să localizeze albinele după zid. A spart peretele și apoi, cu un dispozitiv special, angajatul a „aspirat” nu mai puțin de 100.000 de albine. Pentru comparație, specialistul a spus că o colonie normală are între 10.000 și 80.000 de albine.

Din tavan au fost scoase aproximativ 30 de kilograme de fagure. Ceara recuperată a fost donată, iar albinele au fost duse într-un nou stup. „Mierea nu a mers la un distribuitor local”, spune Montgomery. „Tipul care o ia de obicei a primit o încărcătură în urmă cu câteva zile și nu era în măsură să proceseze mai mult”, spune proprietarul casei.

El a păstrat o parte din miere, iar restul a fost luată de firma care l-a ajutat să scape de stupul din zid.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miliarde de cicade vor invada pădurile și suburbiile din SUA în următoarele săptămâni

O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”

„Cicaghedon”. Oamenii sunt terorizați de cicade într-un stat din SUA. Speriați din cauza zgomotului, unii au sunat chiar și la poliție

Tigrul platanului a invadat unele orașe. În Cluj, arborii plantați din fonduri europene au favorizat înmulțirea insectei

Partenerii noștri