Live

Efectul arestării lui Assange. 40 de milioane de atacuri cibernetice împotriva Ecuadorului: „Eliberaţi-l sau veţi plăti”

Data publicării:
Julian Assange. Foto: Guliver/Getty Images

Instituţiile de stat din Ecuador au fost ţintele a 40 de milioane de atacuri lansate de hackeri după expulzarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, din ambasada ecuadoriană de la Londra, a declarat luni ministrul adjunct al telecomunicaţiilor, Patricio Real, citat de Xinhua, scrie Agerpres.

Julian Assange. Foto: Guliver/Getty Images

Potrivit oficialului, cele mai multe atacuri au început joia trecută, din Regatul Unit, Franţa, România, Statele Unite, Brazilia şi Ecuador.

Cancelaria prezidenţială de la Quito, Ministerele de Interne şi Externe şi Banca Centrală a Ecuadorului au fost doar câteva din ţintele pirateriei informatice. Au fost compromise câteva pagini (de internet) ale autorităţilor autonome descentralizate, a precizat Real, care a susţinut că problemele nu s-au extins deoarece situaţia a fost remediată în câteva ore. Prin campania declanşată, hackerii au intenţionat să dezactiveze site-urile de internet guvernamentale, a adăugat el.

În numai patru zile, Ecuadorul a urcat de pe locul 51 pe 31 în topul ţărilor care au suferit cele mai multe atacuri informatice, a arătat viceministrul.

Real a mai afirmat că gruparea internaţională de hackeri Anonymous a lansat o ameninţare: "Eliberaţi-l pe Assange sau veţi plăti".

Oficiali de la Quito au declarat că Ecuadorul a acceptat ajutor israelian pentru respingerea atacurilor.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat joia trecută de poliţia britanică, după ce guvernul ecuadorian i-a revocat azilul politic acordat în 2012. El a susţinut că este persecutat politic pentru rolul său în dezvăluirea unor crime de război ale Statelor Unite. În acelaşi timp, autorităţile suedeze au cerut extrădarea sa pentru infracţiuni de natură sexuală.

Ecuadorul a comunicat luni că a primit asigurări din partea Regatului Unit că Assange nu va fi extrădat într-o ţară unde ar putea fi condamnat la moarte.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ai câștigat 400 de lei cu ocazia aniversării companiei”. Hackerii au găsit o nouă modalitate pentru a-i înșela pe români

Ucraina a premiat mai mulți hackeri pentru atacurile cibernetice împotriva Rusiei - BBC

CNN: Hackerii anti-Kremlin s-au răzbunat pe Putin pentru uciderea lui Alexei Navalnîi

Cum ne putem proteja de atacurile hackerilor. Recomandările unui expert pentru români

Partenerii noștri