Live

Pierdut amantă regală, o declar nulă. Cum a dispărut, brusc, din viața publică, fosta concubină oficială a regelui Thailandei

Data actualizării: Data publicării:
foto: Agerpres

Fosta concubină oficială a regelui Thailandei, care i-a fost multă vreme bodyguard și amantă, a dispărut, pur și simplu din viața publică, la doar câteva zile după umilirea sa publică de către monarh, care i-a retras toate titlurile regale și militare, informează news.com.au.

Concubina, pe numele ei, Sineenat Wongvajirapakdi, nu a mai fost văzută de nimeni, de luni, 21 octombrie, data la care suveranul thailandez, Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 67 de ani, a ordonat retragerea tuturor titlurilor regale şi militare acordate concubinei sale, prezentată oficial în urmă cu două luni la Palatul Regal din Bangkok.

foto: Agerpres

Într-un comunicat transmis la televiziunea națională, Sineenat a fost condamnată pentru că „a acționat împotriva reginei”. Conform comunicatului Palatului Regal, fosta concubină oficială a fost acuzată de „ambiție”, „nerecunoștință” și de faptul că „nu a dat dovadă de loialitate”.

La doar câteva ore după difuzarea acestui comunicat, au fost șterse orice urme ale lui Sineenat din spațiul public, inclusiv 60 de fotografi rare, postate, în această vară, pe site-ul casei regale, precum și toate conturile de pe rețelele de socializare.

Cel mai probabil, tânăra de 34 de ani, alintată sub numele de „Koi” a fost condamnată la o viață în exil, cu interdicție de a mai intra pe teritoriul țării.

De o soartă similară au avut parte și fostele trei soții ale regelui Thailandei.

foto: Agerpres

Sineenat, care avea funcție de general și pregătire de parașutist, a fost prima femeie, din ultimul secol, căreia i-a fost acordat titlul de „consoartă regală”, în luna iulie a acestui an, la două luni după ce regele s-a căsătorit, oficial, cu Regina Suthida, a patra sa soție.

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a fost condamnată la 43 de ani de închisoare pentru că a insultat monarhia thailandeză

Guvernul thailandez a interzis protestele, după ce manifestanții pro-democrație au blocat convoiul regal

Regele Thailandei i-a retras concubinei toate titlurile regale și militare

Dictatura militară din Thailanda a încetat, de luni țara a trecut la democrație

Partenerii noștri