Live

Închisoare pe viață în Italia pentru o tânără din România. Și-a torturat și ucis prietena, tot româncă

Data actualizării: Data publicării:
Margareta B. a fost condamnată la închisoare pe viață în Italia FOTO: News Sicilia

O tânără de 33 de ani, din România, a fost condamnată la închisoare pe viață în Italia, pentru că și-a torturat și ucis prietena, tot româncă, împreună cu iubitul ei. Sentința este definitivă, după ce Curtea de Apel din Palermo a confirmat la începutul acestei săptămâni pedeapsa pronunțată anterior de altă instanță.

Margareta B. și iubitul ei, un tânăr italian, Carmelo B., au torturat-o și ucis-o pe Nicoleta I., care avea 25 de ani, în martie 2019. Cele două tinere erau prietene încă din copilărie, după ce au descoperit că amândouă s-au născut în România și au fost adoptate de familii din Italia.

Nicoleta a dispărut de acasă în noaptea de 16 spre 17 martie, după ce și-a anunțat părinții că iese în oraș ca să se întâlnească cu prietena ei. Părinții au dat-o dispărută când au văzut că nu se mai întoarce, iar cadavrul ei au fost descoperit după 2 zile, lângă localitatea Marsala, din Sicilia.

Margareta și iubitul ei au fost singurii suspecți. Expertiza criminalistică a stabilit că Nicoleta a murit în chinuri: a fost înjunghiată de mai multe ori, arsă cu țigara, apoi stropită cu benzină și incendiată cât încă mai era în viață, potrivit presei italiene.

Procesul în acest caz a început în octombrie 2019. Carmelo B. și-a recunoscut fapta și a optat pentru o procedură simplificată, astfel că pedeapsa pentru el a fost mai blândă, de 30 de ani de închisoare. Margareta, însă, și-a negat vina, iar procedura de judecată s-a prelungit în cazul ei. A fost condamnată la închisoare pe viață anul trecut, sențința rămânând definitivă săptămâna aceasta.

Motivul crimei nu este foarte clar. Unele surse spun că Margareta ar fi decis să se răzbune pe prietena ei, după ce a aflat că aceasta avusese o relație cu iubitul ei, iar altele spun că Margareta îi cerea Nicoletei mereu bani, dar nu-i restutuia niciodată împrumuturile, iar când aceasta a refuzat să o mai finanțeze, a decis să o pedepsească.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două femei au supraviețuit aceluiași criminal în serie: „Nu m-am rugat să trăiesc, m-am rugat să mor”

Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Dan Stamatiu este condamnat la închisoare pe viață

Un fost ministru din Kazahstan a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă

Partenerii noștri