Închisoare pe viață pentru traficanții care au abandonat 71 de migranți într-un camion frigorific. Toți au murit sufocați
Patru traficanţi de persoane au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă de un tribunal ungar, joi, fiind consideraţi responsabili de moartea a 71 de migranţi ale căror cadavre aflate în descompunere au fost descoperite într-o camionetă de pe o autostradă austriacă în august 2015, relatează Reuters.
Judecătorul Erik Mezolaki a afirmat că trei dintre traficanţi nu au opţiunea eliberării condiţionate, iar al patrulea va trebui să stea în închisoare cel puţin 30 de ani.
Un cetăţean din Afganistan şi trei bulgari au fost găsiţi vinovaţi de ucidere din culpă pentru că au refuzat să oprească camioneta frigorifică pentru a deschide uşile şi a pătrunde aer, în ciuda faptului că cei aflaţi înăuntru au cerut acest lucru.
Pasagerii şi-au dat seama că sunt în pericol de a se sufoca aşa că au bătut în uşi şi au ţipat pentru a capta atenţia şoferului, a informat un judecător anul trecut.
Printre cei decedaţi se aflau 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii din Siria, Irak şi Afganistan, iar cazul lor a şocat Europa. Acesta a fost cel mai grav astfel de incident care a avut loc în ruta prin Balcani a sutelor de mii de migranţi care fug de război şi sărăcie din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News