Live

Iranul se declară pregătit pentru un „schimb total” de deţinuţi cu SUA

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a declarat luni că Teheranul este pregătit pentru un „schimb total de prizonieri” cu Statele Unite, afirmând că „mingea este acum în terenul SUA”, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„După ce ne-am luat înapoi ostaticul în această săptămână, suntem deplin pregătiţi pentru un schimb total de prizonieri”, a transmis Zarif de la Istanbul într-un mesaj pe Twitter.

„Acum mingea este în terenul SUA”, a adăugat el.

SUA şi Iran au procedat sâmbătă la un schimb de deţinuţi, între iranianul Massoud Soleimani şi americanul Xiyue Wang, într-un rar gest de cooperare între cele două state inamice.

Xiyue Wang, cercetător la Universitatea Princeton, era încarcerat de trei ani în Iran, iar Massoud Solemani fusese arestat la Chicago în urmă cu peste un an.

Schimbul a fost făcut în Elveţia.

Oficial iranian: „Suntem pregătiţi să cooperăm pentru returnarea tuturor iranienilor care sunt deţinuţi pe nedrept în America”

Luni, într-o declaraţie distinctă, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Teheran, Ali Rabiei, a afirmat că Iranul a căutat întotdeauna „un schimb integral” de deţinuţi cu Statele Unite.

„Suntem pregătiţi să cooperăm pentru returnarea tuturor iranienilor care sunt deţinuţi pe nedrept în America”, a declarat Rabiei, citat de agenţia de stat IRNA.

El a precizat că schimbul de prizonieri nu este legat de niciun fel de alte discuţii între Iran şi SUA, care ar fi posibile doar după ce Washingtonul ar ridica sancţiunile şi ar reveni în acordul nuclear semnat în 2015.

Washingtonul a cerut ca Teheranul să-i elibereze pe americanii aflaţi în detenţie în Iran, printre care Siamak şi Baquer Namazi, tată şi fiu, Michael R. White, veteran al Marinei SUA încarcerat anul trecut, şi Robert Levinson, fost agent FBI dat dispărut din 2007.

Câteva zeci de iranieni sunt încarceraţi în închisori americane, mulţi dintre ei pentru încălcarea regimului de sancţiuni.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cea mai de temut agenție de spionaj a Chinei a ieșit din umbră și și-a pus în gardă cetățenii: spionii străini s-au infiltrat peste tot

Austria, cuibul spionilor ruși. Cum a obținut FSB informații de pe telefoanele pe care oficialii de la Viena le-au pierdut în Dunăre

Asasinate la comanda Kievului. Șeful SBU face dezvăluiri surprinzătoare: Fiica lui Dughin a fost ucisă din greșeală

Putin a cerut FSB să ajute companiile ruse la încălcarea sancţiunilor occidentale

Partenerii noștri