Live

Kim Jong-Un își anulează discursul de Anul Nou pentru prima dată după 2013. Care e motivul

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Agerpres

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, pare a fi decis să nu-și pronunțe discursul său de Anul Nou, programat pentru 1 ianuarie 2020, la doar câteva ore după ce a evocat „noua armă strategică” a regimului de la Phenian și a pus capăt moratoriului asupra testelor nucleare, informează Agerpres.

Alegerea, conform analiștilor politici, este  una deliberată, pentru a evita admiterea de erori în politica diplomatică cu Washingtonul.

Kim Jong-Un pronunţa acest discurs în fiecare an din 2013, o tradiţie moştenită de la bunicul său, Kim Ir-Sen, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC).

În cursul acestui moment-cheie al calendarului politic, sunt trecute în revistă evenimentele petrecute şi prezentate obiectivele. Textul integral al discursului este publicat în organul partidului. Numai că, în acest an, nu a avut loc difuzarea acestui discurs de către televiziunea oficială nord-coreeană nici dimineaţa şi nici la prânz.

În locul acestuia, televiziunea oficială a difuzat un lung discurs citit de liderul nord-coreean în cursul sesiunii plenare a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor, sesiune ce a durat patru zile.

În alte imagini, Kim Jong-Un se adresează înalţilor responsabili ai partidului și declară că Phenianul nu se mai consideră legat de moratoriul asupra testelor nucleare şi a rachetelor balistice intercontinentale, ameninţând că va face o demonstraţie a "unei noi arme strategice".

Este o cotitură în politica diplomatică dusă de doi ani de Coreea de Nord, care nu a obţinut o relaxare a sancţiunilor internaţionale şi nici nu a luat măsuri suficiente în favoarea denuclearizării pentru a convinge SUA.

Park Won-gon, profesor de studii internaţionale în cadrul Universităţii Handong din Coreea de Sud, a apreciat că această schimbare de format ar putea avea ca obiectiv evitarea unei situații care „l-ar pune în încurcătură” pe Kim Jong-Un.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O melodie de propagandă lansată de Kim Jong Un a devenit virală pe TikTok. Care e mesajul din spatele cântecului: „E periculos”

Kim Jong Un a supervizat testarea unui lansator de rachete multiple. „Va aduce o schimbare strategică”

Coreea de Nord va construi „o putere militară copleşitoare”. Sora dictatorului avertizează: „În regiune e o agitație periculoasă”

Kim Jong Un a condus o primă simulare de "contraatac nuclear" și a fost "foarte satisfăcut" de rezultat

Partenerii noștri