Live

Luna iulie – cea mai fierbinte lună din ultimele mii de ani. Shimbări fără precedent în întreaga lume

Data publicării:
Fenomenele actuale sporesc probabilitatea ca întregul an 2023 să fie cel mai cald an înregistrat vreodată. Sursa foto: Profimedia Images

Luna iulie 2023 va fi, probabil, cea mai fierbinte lună din ultimele "sute, dacă nu mii de ani" la nivel mondial. Tendinţele de creştere a temperaturilor sunt fără echivoc, a declarat jurnaliştilor Gavin Schmidt, climatologul-şef al NASA, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Mai multe recorduri de căldură au fost deja doborâte în luna iulie, după cum o indică două instrumente ale Uniunii Europene şi Universităţii din Maine, în Statele Unite, care combină datele de la sol şi din satelit pentru a crea modele care generează estimări preliminare.

Miercuri, observatorul european Copernicus avertizase deja că planeta este pe cale să înregistreze cea mai fierbinte lună iulie de la debutul măsurătorilor, după o lună iunie deja record.

"Observăm schimbări fără precedent în întreaga lume", a declarat Gavin Schmidt, adăugând că "valurile de căldură din Statele Unite, Europa şi China bat recorduri", mai ales că acestea nu pot fi atribuite doar fenomenului El Nino, "care abia a sosit".

El Nino este un fenomen meteorologic ciclic care îşi are originea în Oceanul Pacific şi care determină o creştere a temperaturilor la nivel global, însoţită de secetă în unele părţi ale lumii şi de precipitaţii abundente în altele.

Deşi El Nino joacă un rol mic în observaţiile actuale, "de mai multe luni asistăm la recorduri de temperatură la suprafaţa mării, chiar şi în afara tropicelor și ne aşteptăm ca aceasta să continue, deoarece continuăm să emitem gaze cu efect de seră în atmosferă".", a declarat Gavin Schmidt.

Fenomenele actuale sporesc probabilitatea ca întregul an 2023 să fie cel mai cald an înregistrat vreodată. O astfel de probabilitate este în prezent de "50-50", potrivit calculelor lui Gavin Schmidt. Alţi oameni de ştiinţă estimează însă o probabilitate de până la 80%, conform alceleiași surse.

"Preconizăm că 2024 va fi un an şi mai cald, deoarece îl vom începe cu fenomenul El Nino care se acumulează în acest moment şi care va atinge punctul culminant spre sfârşitul acestui an", a subliniat Schmidt.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

El Nino va fi înlocuit de La Nina mai repede ca până acum. Ce efecte au aceste fenomene meteorologice

Înainte și după: Imaginile din satelit arată dezastrul lăsat în urmă de inundațiile devastatoare din Brazilia

Ce se întâmplă când cazi într-o gaură neagră? Simulare realizată de un supercomputer NASA

Astronomii au găsit, în sfârşit, o planetă asemănătoare Pământului, care are și atmosferă. De ce nu poate fi locuită 55 Cancri

Partenerii noștri