Live

Papa Francisc: Plăcerea culinară și cea sexuală sunt pur și simplu de natură divină

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Papa Francisc, critic al bigotismului care a făcut uneori legea în cadrul Bisericii Catolice, consideră că plăcerea culinară şi cea sexuală „sunt pur şi simplu de natură divină”, într-un volum de interviuri publicat miercuri în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Biserica a condamnat plăcerea inumană, brută, vulgară, dar, în schimb, a acceptat întotdeauna plăcerea umană, sobră, morală”, a declarat Suveranul Pontif, răspunzând întrebărilor ce îi erau adresate de Carlo Petrini, un scriitor şi expert italian în gastronomie.

„Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, ea nu este nici catolică, nici creştină, sau altceva, este pur şi simplu divină”, a subliniat papa Francisc. „Plăcerea de a mânca ne foloseşte pentru a ne păstra sănătatea mâncând, la fel cum plăcerea sexuală este făcută pentru a face iubirea să fie mai frumoasă şi pentru a garanta perpetuarea speciei”, a precizat Suveranul Pontif.

Papa se opune categoric „unei moralităţi bigote” ce refuză noţiunea de plăcere, care a existat în istoria Bisericii Catolice şi care constituie „o interpretare greşită a mesajului creştin”. Acea viziune „a făcut uriaşe pagube, care se resimt puternic încă şi în ziua de azi în anumite cazuri”, a deplâns papa.

„Din contră, plăcerea de a mânca, la fel ca plăcerea sexuală, vin de la Dumnezeu”, a insistat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă.

Volum de interviuri cu Papa Francisc, publicat miercuri în Italia

În noua carte, papa Francisc aminteşte în trecere admiraţia lui necondiţionată pentru filmul „Festinul Babettei”, a cărui acţiune se desfăşoară într-o comunitate protestantă daneză ultra-puritană din secolul al XIX-lea, invitată să participe la un somptuos banchet pregătit de o bucătăreasă franceză care a câştigat la loterie. „Pentru mine, este un imn adus milostivirii creştine şi iubirii”, a mărturisit Suveranul Pontif.

Noul volum ce conţine trei interviuri, se intitulează „Terra Futura, Conversaţii cu papa Francisc despre ecologia integrală” şi a fost redactat de fondatorul „slow food” - concept creat în anii 1980 pentru a se opune alimentaţiei de tip „fast food”.

Cartea este centrată pe viziunea extrem de socială a papei Francisc asupra ecologiei, evidenţiată şi în enciclica sa „Laudato Si”, publicată în 2015.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce este sexsomnia, boala oamenilor care fac sex în timpul somnului și nu își aduc aminte nimic când se trezesc

Papa Francisc a transmis un mesaj de Paște credincioșilor: „Domnul Înviat să-i mângâie pe cei aflaţi în încercare”

Papa Francisc denunță comerțul cu armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Papa Francisc a vizitat Veneția, fiind prima sa călătorie de la începutul anului din cauza problemelor de sănătate

Partenerii noștri