Aproape jumătate din toți banii murdari ai lumii trec prin Londra și teritoriile britanice de peste mări

Data publicării:
lire bancnote
Banii murdari sunt de multe ori furați din Africa de afaceriști corupți, politicieni necinstiți și diverși lideri războinici, potrivit ministrului adjunct de externe al Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Aproape jumătate din banii murdari din toată lumea trec prin băncile din Londra și teritoriile britanice de peste mări, a anunțat ministrul adjunct de externe al Regatului Unit, potrivit The Guardian.

Andrew Mitchell a precizat că dependențele Coroanei și teritoriile britanice de peste mări trebuie să facă eforturi mai mari pentru a fi în conformitate cu legile Regatului Unit privind înființarea de registre publice prin care adevărații beneficiari ai fondurilor din așa-numitele „paradisuri fiscale” să fie dezvăluiți.

„În privința problemei banilor murdari, este important să recunoaștem că Britania este interesată de acest subiect. Potrivit unor estimări, 40% din banii spălați în toată lumea - aceștia sunt bani de multe ori furați din Africa și de la africani de afaceriști corupți, politicieni necinstiți și lideri războinici și așa mai departe - 40% din acei bani vin prin Londra și teritoriile de peste mări și dependențele Coroanei”, a declarat Mitchell.

Oficialul britanic a adăugat că teritoriile britanice de peste mări și dependențele Coroanei - insulele Jersey și Guernsey din Canalul Mânecii și insula Man din Marea Irlandei - „nu au făcut încă atât cât ar trebui să facă”.

„Dacă aceste teritorii de peste mări și dependențe ale Coroanei vor să aibă regele nostru și steagul nostru, atunci trebuie și să accepte valorile noastre, de aceea suntem atât de motivați să ne asigurăm că banii murdari nu pot intra și ieși pe acolo”, a precizat Mitchell.

De când David Cameron, fostul premier britanic și actual ministru de externe, și-a dat demisia în 2016 de la conducerea guvernului, atenția acordată luptei anticorupție în teritoriile britanice de peste mări s-a evaporat.

Insulele Virgine Britanice și Insulele Cayman nu au introdus încă registre publice și se folosesc acum de hotărâri ale Curții Europene de Justiție pentru a restricționa accesul la aceste registre, pe motiv că ar încălca drepturile omului.

Guvernul din Insulele Cayman a declarat mai apoi că lucrează la un cadru legal prin care accesul la aceste registre va fi disponibil în situații legate de combaterea spălării de bani și a finanțării terorismului.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”