Live

Parlamentul din Peru îl alege pe al treilea preşedinte al ţării în decurs de o săptămână

Data actualizării: Data publicării:
Francisco Sagasti vorbește în fața Congresului Național din Peru. Foto: GettyImages

Parlamentul peruan a ales luni un nou lider, Francisco Sagasti, care urmează să devină al treilea preşedinte al ţării într-o săptămână, relatează marți Agerpres.

Parlamentarul de centru-dreapta, în vârstă de 76 de ani, va conduce ţara ca preşedinte interimar până la alegerile din aprilie.

Ţara sud-americană a fost cufundată în haos politic săptămâna trecută când preşedintele Martin Vizcarra a fost pus sub acuzare pentru corupţie şi înlocuit de preşedintele interimar Manuel Merino.

Merino a demisionat duminică, la doar cinci zile de la numire, în urma manifestațiilor violente împotriva destituirii predecesorului său. Cel puţin două persoane au fost ucise şi multe rănite în timpul protestelor.

„Întreaga conducere parlamentară va face tot ce este posibil să restabilească speranţa cetăţenilor, să le arate că pot avea încredere în noi, că suntem responsabili şi că putem lucra împreună”, a declarat Sagasti, care urmează a fi inaugurat ca preşedinte marţi.

Fostul inginer, care a fost ales pentru prima dată în parlament în acest an, se confruntă cu o sarcină dificilă pentru a-i convinge pe peruani să aibă încredere în parlamentari, în general văzuţi ca fiind corupţi.

El a ocupat anterior funcţii la Naţiunile Unite, la Banca Mondială şi Organizaţia Statelor Americane şi a fost printre ostatici când gherila MRTA a ocupat mai multe luni reşedinţa ambasadorului japonez la Lima în decembrie 1996.

Vizcarra a fost înlăturat din funcţie lunea trecută printr-un vot de neîncredere al parlamentarilor, după ce a fost acuzat că a primit 2,3 milioane de soli (636.000 de dolari) mită de la o companie de construcţii în perioada în care a fost guvernator al regiunii Moquegua din 2011 până în 2014. El a respins acuzaţiile.

El a intrat în dispută cu parlamentul de multe ori în timpul mandatului său, acuzând parlamentarii, dintre care aproximativ jumătate sunt în prezent anchetaţi în legătură cu diferite acuzaţii, că încearcă să-i împiedice campania anticorupţie.

Criza politică a lovit Peru într-un moment deosebit de dificil.

Ţara are una dintre cele mai mari rate de decese provocate de coronavirus şi economia ei a suferit de asemenea, cu Fondul Monetar Internaţional estimând că Produsul Intern Brut va scădea cu 13,9% în acest an.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai bătrân om din lume, nu ar fi, de fapt, cel mai bătrân. Un bărbat din Peru susține că are mai mult cu 13 ani

Scandalul „Rolexgate” din Peru continuă. Val de demisii în guvern după ce președinta țării a fost acuzată de îmbogățire ilicită

O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără să-și dea seama

Un craniu vechi de 16 milioane de ani a fost descoperit în Peru. Aparține unui delfin uriaș, care s-ar fi „mutat” din ocean în râu

Partenerii noștri