Live

Povestea unei familii musulmane cu o rudă infectată cu noul coronavirus: „De ce ar avea nevoie de părţi ale corpului dacă avea Covid?”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Autorităţile din Sri Lanka insistă asupra incinerării victimelor coronavirusului o practică interzisă de Islam. Comunitatea musulmană minoritară a naţiunii spune că pandemia este folosită pentru a discrimina. În 4 mai, Fathima Rinoza, o mamă în vârstă de 44 de ani din Sri Lanka, a fost internată la spital fiind suspectă de Covid-19, relatează BBC, citată de Mediafax. Fathima, care locuia în capitală, Colombo, suferea de probleme respiratorii, iar autorităţile se temeau că este infectată cu noul virus.

În ziua în care a fost internată la spital, familia a fost „pusă la punct” de către autorităţi, a declarat soţul ei, Mohamed Shafeek.

"Poliţia şi armata împreună cu oficialii au ajuns la uşa noastră", a spus el. „Am fost daţi afară şi au pulverizat dezinfectant peste tot. Nu ne-au spus nimic. Ne-au dus ca pe nişte câinii la centrul de carantină”.

Familia a fost ţinută o noapte în centru, dar a fost eliberată a doua zi şi pusă în carantină timp de două săptămâni, a spus Mohamed. Primiseră deja vestea că Fathima murise, la spital, singură. Fiul lui Fathima a fost rugat să meargă la spital pentru a identifica trupul mamei sale. I s-a spus că trupul ei nu poate fi returnat familiei, deoarece moartea ei a fost legată de Covid-19. În schimb, a fost forţat să semneze acte care să autorizeze incinerarea ei, chiar dacă în conformitate cu legea musulmană, cremarea este strict interzisă.

De ce ar avea nevoie de părţi ale corpului dacă avea coronavirus?”

I s-a spus că părţile din corpului ei trebuie eliminate pentru teste suplimentare. De ce ar avea nevoie de părţi ale corpului dacă avea coronavirus? a spus tatăl său Shafeek, care consideră că familia nu a fost complet informată despre cele întâmplate.

Familia femeii şi alţii din comunitatea musulmană din Sri Lanka spun că autorităţile le încalcă drepturile, forţându-i să incinereze victimele, chiar dacă pot fi îngropate.

Aceştia susţin că măsura este cel mai recent pas într-un proces de discriminare. Curtea Supremă a ţării a acceptat o petiţie împotriva regulii de incinerare. Audierile iniţiale vor începe pe 13 iulie.

Ghidurile provizorii publicate de OMS în martie spun că victimele coronavirusului „pot fi îngropate sau incinerate”.

În aceeaşi zi în care a murit Fathima, Mohamed Rafaideen, în vârstă de 64 de ani, a murit la casa surorii sale din Colombo. Avea dificultăţi în respiraţie.

La mortuar, medicul i-a spus lui Naushad că nu are voie să atingă corpul tatălui său din cauza riscurilor Covid-19, chiar dacă nu era clar dacă virusul a fost cauza morţii.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iranul accentuează din nou represiunea și arestează 35 de oameni pe care-i acuză că participau la o „rețea de sataniști”

Tragedie la o cursă de mașini. Cel puțin șapte oameni au murit după ce o mașină a lovit mulțimea

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Partenerii noștri