Live

Rata natalităţii în China, la cel mai scăzut nivel de după 1949

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Rata natalităţii în China a scăzut anul trecut la cel mai scăzut nivel de la fondarea Republicii Populare în 1949, a transmis vineri guvernul, ceea ce accentuează îngrijorările privind îmbătrânirea populaţiei, potrivit AFP.

Pentru a evita o criză demografică, China şi-a relaxat în 2016 politica de limitare a naşterilor (cunoscută sub numele de 'politica unui singur copil'), permiţând cuplurilor să aibă şi doi copii. Însă măsura nu a avut efectul scontat.

În 2019, rata natalităţii a fost de doar 10,48 naşteri la 1.000 de locuitori, conform Biroului Naţional de Statistică (BNS).

Numărul naşterilor din China a scăzut deja trei ani consecutivi. 
Un total de 14,65 de milioane de bebeluşi s-au născut în 2019, după 15,23 de milioane în 2018 şi 17,23 milioane în 2017, potrivit Agerpres.

Totuşi, populaţia Chinei a depăşit pentru prima dată anul trecut 1,4 miliarde de persoane, o creştere anuală de 4,67 de milioane de persoane.

Populaţia activă şi-a continuat însă declinul în 2019.

BNS a contabilizat anul trecut 896,4 milioane de persoane cu vârste între 16 şi 59 de ani, considerată perioada în care o persoană este aptă de muncă - o scădere anuală de 0,10%.

Este al optulea an consecutiv de scădere.

Experţii cer eliminarea completă a limitării naşterilor pentru a contracara fenomenul. Însă costul vieţii, în creştere, îi descurajează pe numeroşi chinezi să aibă mai mulţi copii. 

Editor web: A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înainte să-și viziteze aliații din Serbia și Ungaria, dictatorul chinez se va întâlni cu Macron și Von der Leyen la Paris

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Jumătate din plăţile făcute de Rusia pentru mărfuri din China au avut loc prin intermediari

China începe producția în masă a taxiurilor zburătoare. Primele zboruri comerciale, programate în 2025

Partenerii noștri