Live

Tragedie cumplită la un meci de fotbal în Indonezia. Cel puțin 125 de morți în urma luptelor dintre suporteri și poliție

Data actualizării: Data publicării:
Tragedie cumplită în urma meciului între cele două echipe rivale din Indonezia: peste 100 de morți în urma meciului Arema Malang - Persebaya Surabaya. Foto: Profimedia

Cel puţin 125 de persoane au murit după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren într-un meci care a avut loc sâmbătă seara în provincia Java de Est din Indonezia, au declarat duminică poliţia şi oficiali din domeniul sanitar.

Primul bilanț anunțat de autorități era de 129 de morți. 

Poliţia, care a calificat evenimentul drept revoltă, a încercat să-i convingă pe suporteri să se întoarcă în tribune şi a tras cu gaze lacrimogene după ce doi poliţişti au murit. Multe victime au fost călcate în picioare, conform AFP, preluată de Agerpres.

Majoritatea a murit din cauza lipsei de oxigen în învălmăşeală creată după ce fanii au invadat terenul stadionului Kanjuruhan, unde gazdele Arema Malang au pierdut 3-2 în faţa clubului rival Persebaya Surabaya, a declarat şeful poliţiei provinciale Nico Afinta. A fost pentru prima dată în peste 20 de ani când echipa Arema a pierdut în faţa Persebaya Surabaya.

„Regretăm şi deplângem tragedia”, a declarat Afinta într-o conferinţă de presă.

„Sugerasem ca la meci să fie prezenţi doar fanii AremaO, având în vedere rivalitatea acerbă dintre cele două cluburi din prima ligă a ţării, a mai spus el.

Conform surselor sanitare, pe baza informaţiilor colectate de la spitalele din oraş, numărul morţilor se ridică la 129.

Toate meciurile din competiţie au fost suspendate timp de o săptămână în urma incidentului, iar Asociaţia Indoneziană de Fotbal (PSSI) a declarat că Arema nu va mai găzdui niciun meci în restul sezonului.

Rivalităţile dintre suporterii echipelor de fotbal provoacă adesea dezastre în Indonezia, notează France Presse.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

15 morți în Indonezia, unde ploile au provocat inundații și alunecări de teren

VIDEO. Proteste violente în capitala Georgiei: Forțele de ordine folosesc tunuri cu apă, gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc

Țara care își mută capitala pentru că actuala se scufundă în mare. Pentru asta, se construiește un oraș de la zero

Un cutremur cu magnitudinea 6,5 a zguduit insula indoneziană Java. A fost resimțit până în Jakarta

Partenerii noștri