Live

Turcia acuză SUA că „s-au amestecat în afacerile interne într-un mod fără precedent”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Turcia a denunţat ferm, joi, găsirea ca vinovat de către un tribunal de la New York a unui bancher turc, în cadrul unui proces cu privire la ocolirea sancţiunilor americane impuse Iranului, transmite News.ro.

Prin această hotărâre, pronunţată miercuri, „tribunalul american s-a amestecat în afacerile interne ale Turciei într-un mod fără precedent”, a denunţat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

Această hotărâre „injustă” se bazează pe „aşa-zise probe false şi susceptibile să fie exploatate politic”, condamnă diplomaţia turcă, îndemnând ca tribunalul să revină asupra acestei hotărâri, „o ruşine pentru justiţie”.

Mehmet Hakan Atilla, în vârstă de 47 de ani, un fost director general al băncii publice turce Halkbank, a fost condamnat miercuri, la New York, după ce a fost găsit vinovat de fraudă bancară şi conspiraţie într-un dosar implicând miliarde de dolari, care a tensionat puternic relaţiile între Washington şi Ankara.

Omul de afaceri turco-iranian Reza Zarrab, în vârstă de 34 de ani, aflat în centrul acestui proces exploziv, a depus mărturie împotriva lui Atilla şi i-a implicat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi pe miniştri din Guvernul turc.

Acesta a respins cu regularitate toate acuzaţiile formulate în proces, pe care l-a catalogat drept un „complot” urzit de predicatorul Fethullah Gülen, care trăieşte în Statele Unite şi care este acuzat de Ankara că se află în spatele puciului eşuat de la 15 iulie 2016.

Sentinţa lui Mehmet Hakan Atilla urmează să fie stabilită la 11 aprilie, potrivit unui comunicat al procurorului.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia vrea să aibă „cele mai bune relații posibile cu SUA, indiferent de cine e la putere”. Sikorski: „Nu mai facem aceleași greșeli”

O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe. Șoferul a murit pe loc

Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Blinken: Un atac israelian asupra orașului Rafah ar provoca pagube „dincolo de ceea ce este acceptabil”

Partenerii noștri