Live

Un bărbat care și-a omorât soția și cei patru copii s-a dat de gol în urma unui accident rutier. Descoperirea făcută în mașina lui

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Biroul șerifului din Brantley, Florida

Un bărbat din Florida și-a ucis soția și cei patru copii, a stat cu cadavrele în casă timp de câteva săptămâni, apoi le-a încărcat în dubă și a plecat spre Georgia unde voia să le ascundă.

Casei Jones, 32 de ani, și cei patru copii, cu vârste cuprinse între 1 și 10 ani, au fost văzuți ultima dată în urmă cu șase săptămâni în Ocala, Florida. Familia femeii le-a anunțat dispariția la Poliție, relatează CNN.

Anchetatorii care au preluat cazul l-au considerat pe soțul femeii, Michael Wayne Jones Jr., 38 de ani, suspect, însă nu au reușit să adune probe împotriva lui.

La sfârșitul săptămânii trecute, Michael Jones a provocat un accident rutier în sudul statului Georgia, la aproape 200 de kilometri de casă. Polițiștii sosiți la locul impactului au fost alarmați de un miros extrem de greu care persista în mașină.

Ofițerii au fost luați apoi prin surprindere de ceea ce le-a spus bărbatul: „Poate că ar fi bine să îmi puneți cătușe”.

În mașină a fost descoperit cadavrul soției. Jones i-a condus apoi pe criminaliștii în zona în care aruncase cadavrele celor patru copii.

Bărbatul a fost arestat în Georgia pentru conducere fără permis și provocarea unui eveniment rutier. Va fi predat autorităților din Florida care l-au acuzat de omor calificat.

Editare web: D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a mărturisit cum i-a supraviețuit lui Casanova Killer, criminalul în serie care s-a lăudat că a ucis cel puțin 35 de oameni

Statul Florida elimină prin lege referinţele la schimbările climatice

Barron Trump intră în politică la 18 ani. Fiul cel mai mic al lui Donald Trump va fi delegat la Convenţia Națională Republicană

Două femei au supraviețuit aceluiași criminal în serie: „Nu m-am rugat să trăiesc, m-am rugat să mor”

Partenerii noștri