Live

Un bunic dependent de jocurile de noroc și-a răpit nepoata de 4 ani și i-a cerut fiicei sale răscumpărare de 70.000 $

Data actualizării: Data publicării:
Jocurile de noroc vor fi eliminate doar în localitățile cu sub 15.000 de locuitori. FOTO: Getty Images

Un pensionar chinez, în vârstă de 65 de ani, a șocat întreaga țară după ce a fost reclamat că și-a răpit propria nepoată și a cerut peste 70.000 de dolari drept răscumpărare pentru a-și plăti datoriile la jocurile de noroc.

Bunicul dependent de jocuri de noroc și-a răpit nepoata de 4 ani și i-a spus propriei fiice să-i plătească 500.000 de yuani, adică 72.500 de dolari, dacă voia să-și mai vadă copilul vreodată, potrivit South China Morning Post.

Povestea bizară a început când bărbatul, Yuan, a mers să-și ia nepoata de la școală. Doar în loc să o ducă acasă la părinții ei, bunicul a sunat-o pe mama fetiței, fiica lui, și i-a spus că trebuie să-i plătească jumătate de milion de yuani dacă vrea să-și vadă copilul din nou.

La un moment dat, pensionarul chinez chiar a amenințat că-și va ucide nepoata dacă nu primește răscumpărarea în trei zile.

Șocată de situația în care s-a trezit, femeia n-a stat deloc pe gânduri și a sunat la poliție, iar Yuan a fost arestat.

Aflat în arest, bărbatul a încercat să-și învinovățească fiica pentru toată situația, spunând că ea nu-i dorește binele și că vrea să-l vadă mort. „Am 65 de ani și fiica mea mă dă în judecată. Ea nu îmi dorește binele. Vrea să mă vadă mort”, ar fi spus bărbatul, potrivit sursei citate.

Yuan a mai spus că ce s-a întâmplat este o „dispută în familie”, nu o chestiune „legală” și a spus despre fiica lui că este „nerecunoscătoare”.

Convins că este doar o victimă, în închisoare, bărbatul a intrat în greva foamei, dar a întrerupt-o în scurt timp după ce a fost convins de soția lui că a greșit.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Xi Jinping a fost așteptat cu o horă sârbească pe aeroportul din Belgrad

Mai multe persoane au murit și altele au fost rănite într-un atac violent cu cuțitul dintr-un spital din China

VIDEO Un zoo din China a vopsit doi cățeluși în alb și negru și i-a taxat cu 3 dolari pe credulii care au mers să vadă „câinii-panda”

Chinezii au „copiat” până și câmpurile olandeze cu lalele. Cum arată de sus parcul Holland Flower din Dafeng

Partenerii noștri