Live

Zeci de femei și copii au fost eliberați de poliție după ce au fost ținuți în sclavie de liderul unui cult din Israel

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Autorităţile israeliene au eliberat luni un grup de 50 de femei şi copii ţinuţi "împotriva voinţei lor în condiţii efective de sclavie" într-un complex din Ierusalim de prezumtivul lider al unui cult, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld.

Razia desfăşurată în cartierul ultrareligios Bukharam a avut loc după o anchetă "sub acoperire" de două luni, realizată în coordonare cu Centrul israelian pentru victimele sectelor, scrie Agerpres.

Principalul suspect este un rabin în vârstă de 60 de ani, conducătorul micii comunităţi care trăia retrasă în respectivul complex rezidenţial, izolată de societate şi familie. Rabinul a fost arestat împreună cu opt femei, bănuite că au colaborat cu el.

"Am constatat că victimele erau ţinute în condiţii precare, dificile, împotriva voinţei lor", a menţionat Rosenfeld.

Rabinul le pedepsea pe femei şi le fura bani, potrivit poliţiei, care le-a acordat asistenţă minorilor şi a început interogarea suspecţilor.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hamas a anunțat că ultimele negocieri pentru un armistițiu în Gaza s-au încheiat. Israelul avertizează că urmează o operațiune în Rafah

Şeful CIA se întâlnește cu premierul Qatarului. Cei doi vor discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Fâșia Gaza

Israelul a închis Al Jazeera. Poliția israeliană a făcut raiduri la sediul din Ierusalim al postului

Liderul Hamas acuză Israelul că sabotează eforturile pentru un armistiţiu în Gaza: „Netanyahu vrea să continue agresiunea”

Partenerii noștri