Live

Masacrul din Canada. A fost prins și al doilea suspect, dar a murit la scurt timp după arestare

Data publicării:
Damien Sanderson și Myles Sanderson, suspecții atacului din Canada soldat cu 10 morți Foto: Profimedia Images

Al doilea suspect în cazul atacurilor de duminică din centrul Canadei a murit după arestarea sa, a anunțat presa canadiană, fără a oferi mai multe detalii.

Mai multe ziare şi televiziuni au anunţat, bazându-se pe surse anonime din cadrul poliţiei, că bărbatul de 32 de ani a decedat, relatează AFP, citată de Agerpres. Poliția a precizat mai târziu că bărbatul a avut o „problemă medicală”.

Anterior, poliţia anunţase arestarea ultimului suspect în cazul atacurilor cu armă albă soldate cu zece morţi şi 18 răniţi, care au avut loc duminică.

Myles Sanderson a fost găsit şi luat în custodie lângă Rosthern, Saskatchewan. Nu mai există niciun risc pentru siguranţa publică legat de această investigaţie”, a adăugat poliţia, mulţumind locuitorilor care au oferit informaţii relevante.

Poliţiştii îl urmăreau de duminică în centrul-vestul ţării pe Myles Sanderson, în vârstă de 32 de ani, suspectat că ar fi responsabil, împreună cu fratele său Damien, de unele din cele mai mortale atacuri din ultimii ani petrecute în Canada.

Cunoscut poliţiei şi justiţiei pentru multiple acte de violenţă şi furturi, Myles Sanderson era deja căutat din luna mai a anului trecut pentru nerespectarea controlului judiciar.

Luni a fost găsit cadavrul fratelui său, Damien Sanderson, suspectat că i-ar fi fost complice. Cadavrul prezenta mai multe înjunghieri şi a fost descoperit în apropierea locului crimelor. Circumstanţele morţii sale urmează să fie clarificate. Poliţia nu exclude varianta ca acesta să fi fost ucis de fratele său.

Miercuri, autorităţile au dezvăluit identităţile celor ucişi, nouă provenind din comunitatea James Smith Cree Nation, iar unul din satul Weldon, aflat în apropiere. Este vorba de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 23 şi 78 de ani. Răniţii sunt un adolescent şi 17 adulţi, a adăugat poliţia federală. Potrivit acesteia, unele victime au fost vizate, în timp ce altele au fost atacate la întâmplare.

În Canada, aborigenii reprezintă aproximativ 5% din cei 38 de milioane de locuitori şi trăiesc în comunităţi afectate adesea de şomaj şi sărăcie. Ei sunt, de asemenea, mai des victime ale omuciderilor.

Zece răniţi continuă să fie internaţi, dintre care trei sunt în stare critică, potrivit autorităţilor sanitare.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Copiii erau „aruncați la grămadă și împușcați”: Ultimul oraș din Darfur controlat de armata sudaneză, amenințat cu un nou masacru

Ambasadorul Canadei: România nu trebuie să se considere o țară mică în fața unei amenințări mari. Întreaga Alianță ar fi în spatele ei

Se extind mișcările propalestiniene. Studenții canadieni au instalat tabere în marile universități. 200 de arestări la UCLA, în SUA

Partenerii noștri