Live

Medic român la Madrid: Ca să nu ne infectăm toţi, ne-am împărţit în echipe

Data publicării:
Medic în salonul ATI. Foto: Profimedia Images

Un medic român la Madrid povestește cum s-au împărțit doctorii pentru a-i trata pe pacienții cu Covid. Colegii Cristinei Văduva s-au împărţit încă de la început în două echipe, în funcţie de vârstă, scrie Mediafax.

Cristina Văduva este unul dintre medicii români din Spania care s-au adaptat pe loc la forţa primului val de COVID-19.

Ca să nu se îmbolnăvească cu toţii, colegii Cristinei s-au împărţit de la început în două echipe, în funcţie de vârstă: cei sub 50 de ani s-au ocupat în mod direct de pacienţii cu COVID-19, iar medicii mai în vârstă au preluat alte sarcini şi alţi bolnavi.

„Asta a fost iniţiativa noastră, a tinerilor, pentru că ne-am gândit că cei mai în vârstă au mai mult risc, în cazul în care s-ar infecta şi am preferat să-i protejăm în acest fel”, a declarat Cristina Văduva, medic ORL la Madrid.

După ce a terminat Facultatea de Medicină la Bucureşti, Cristina şi-a făcut rezidenţiatul la Madrid, unde lucrează de 3 ani ca medic ORL.

„În primul rând, ne punem un costum alb, de cosmonaut, cum se numeşte. De sus până jos, unele care acoperă şi picioarele. Dacă nu acoperă şi picioarele, ne punem nişte şosete de celofan. La consultaţii nu mă îmbrac cu tot costumul de protecţie, doar în manevrele de risc cum ar fi operaţii, terapia intensivă, explorarea unui pacient în terapia intensivă”, afirmă Cristina Văduva.

În Spania nu există spitale COVID şi non-COVID. Fiecare centru îşi gestionează în mod independent bolnavii: „Există secţii pe etaje de pacienţi internaţi cu COVID-19 în care nu se intră, nu se iese. Medicii şi asistentele intră în tură şi nu mai ies de acolo până la finalul turei. Stau îmbrăcaţi în costum şi acolo nu intră nimeni altcineva”.

De combaterea infecţiilor nozocomiale se ocupă medicina preventivă şi microbiologii. Aceştia iau periodic mostre mai ales de la pacienţii mai vechi.

Cristina Văduva, medic ORL la Madrid: „În momentul în care se detectează un pacient cu o bacterie sau cu un microb rezistent la toate celelalte antibiotice şi care poate cauza o epidemie nozocomială în spital, acel pacient se izolează, independent de COVID-19 sau non-COVID-19”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei turiști spanioli uciși într-un atac armat în Afganistan, într-o zonă unde se află un sit din patrimoniul UNESCO

„Mykonos de Spania” nu-i mai suportă pe turiștii "care intră în case și iau lucruri", așa că anunță noi măsuri

Spania refuză accesul navelor care transportă arme pentru Israel în porturile sale: „Orientul Mijlociu nu are nevoie de mai multe arme”

În loc să fure banii, a luat bancomatul cu totul. Un bărbat condamnat în România a fost găsit în Spania unde se dădea altcineva

Partenerii noștri