Live

FOTO. Nava sub pavilion moldovenesc care a fost lovită de o rachetă rusească în Marea Neagră s-ar fi scufundat

Data actualizării: Data publicării:
Nava plutea în derivă pe mare de 4 luni fără echipaj, cu resturi de motorină la bord. Foto: Profimedia Images

Nava comercială aflată sub pavilionul Republicii Moldova, care plutea în derivă în Marea Neagră atunci când a fost lovită de o rachetă rusească, joi, s-ar fi scufundat, potrivit imaginilor din satelit. Petrolierul transporta 500 de tone de motorină.

O rachetă rusă a lovit un petrolier sub pavilionul Republicii Moldova care transporta 500 de tone de motorină și care plutea în derivă în Marea Neagră, a anunțat joi armata ucraineană.

Nava a fost lovită de două ori de când trupele rusești au intrat în Ucraina, prima dată cu o rachetă lansată de pe o navă de război la câteva zile după invazie. La acea vreme, Moldova a declarat că nava avea echipaj rusesc și că doi dintre membrii au fost grav răniți.

De atunci, nava a plutit în derivă fără echipaj și cu resturi de motorină la bord, a precizat armata ucraineană.

După ce a fost lovită pentru a doua oară de rachetele rusești, nava moldovenească s-ar fi scufundat, lasând în urmă o pată mare de petrol, după cum arată imaginile din satelit.

În Comandamentul Operațional „Sud” nava este considerată o  „bombă cu ceas” pentru mediu.

MV Millennial Spirit este o navă comercială cisternă aflată sub pavilionul Republicii Moldova. În timpul invaziei Rusiei în Ucraina din februarie 2022, nava a fost lovită de un obuz în timp ce naviga în apele neutre din Marea Neagră, nu departe de Odesa. Directorul-adjunct al Agenției Navale, Vadim Pavalachi, a declarat că echipajul navei Millennial Spirit este rusesc.

Nava are un deplasament de 2.200 de tone și este al doilea vas comercial lovit de un proiectil după începerea invaziei ruse în Ucraina.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA și Republica Moldova vor face exerciții militare comune pe teritoriu moldovean, săptămâna viitoare

Un fost aliat al Maiei Sandu candidează la preşedinţia Republicii Moldova. Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din octombrie

Guvernul a aprobat un memorandum care modifică Acordul cu Republica Moldova cu privire la cooperarea în domeniul militar

Sondaj: Pe cine ar vota la prezidențialele din România basarabenii cu cetățenie română

Partenerii noștri