Live

OMS avertizează asupra excesului de pesimism privind vaccinul Astra Zeneca: Este mult prea devreme să îl respingem

Data actualizării: Data publicării:
Autoritățile din Africa de Sud au decis să oprească imunizările cu AstraZeneca. Foto: Profimedia

Mai mulţi oficiali ai OMS şi ai sistemului Covax au tras un semnal de alarmă față de excesul de pesimism cu privire la vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca. Potrivit acestora, priorităţile momentului sunt limitarea spitalizărilor şi salvarea de vieţi și este prea devreme ca vaccinul să fie respins, transmite AFP.

"Este mult prea devreme ca acest vaccin să fie respins. Vaccinul AstraZeneca este o parte importantă a răspunsului global la actuala pandemie. Este absolut crucial să folosim cât mai eficient posibil instrumentele pe care le avem", a declarat Richard Hatchett, care conduce CEPI, ramura de cercetare a mecanismului Covax înfiinţată de OMS pentru a încerca să garanteze o distribuţie echitabilă a vaccinurilor anti-Covid.

Vaccinul AstraZeneca a întâmpinat obstacole în ultimele săptămâni, eficacitatea acestuia fiind pusă la îndoială pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.

Duminică, Africa de Sud a ridicat posibilitatea unei eficacităţi "limitate" a acestui vaccin în cazul variantei sud-africane a virusului, considerată a fi mai contagioasă şi responsabilă în mare măsură pentru al doilea val de infectare din această ţară.

Michael Ryan, directorul executiv al Programului de urgenţă sanitară al OMS a subliniat că sarcina principală a vaccinurilor este aceea de a reduce numărul spitalizărilor şi al deceselor. "Mi se pare că în acest moment datele ne arată că asta fac toate vaccinurile. Vor fi poate necesare o a doua şi a treia generaţie de vaccinuri pentru a reuşi mai mult", a spus el, citat de Agerpres.

Vaccinul AstraZeneca, care nu are încă aprobarea OMS dar a primit undă verde din partea autorităţilor sanitare din multe ţări, inclusiv a UE, reprezintă majoritatea dozelor de vaccin pe care sistemul Covax doreşte să le distribuie în principal în ţările defavorizate pentru a proteja, prioritar, personalul medical şi persoanele cele mai vulnerabile.

Comitetul de experţi al OMS a lucrat luni la dosarul AstraZeneca, dar va mai dura câteva zile înainte ca un set de concluzii să fie date publicităţii. 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

OMS este îngrijorată de consumul „alarmant” de alcool și țigări electronice în rândul tinerilor: „O amenințare gravă”

OMS: Vaccinurile au salvat cel puţin 154 de milioane de vieţi în ultimii 50 de ani

OMS spune că riscul infectării oamenilor cu gripa aviară este o „preocupare enormă”. „Rata mortalității este extraordinar de mare”

Peste 90 de oameni care fugeau de o epidemie de holeră au murit înecați după ce ambarcațiunea în care erau s-a scufundat

Partenerii noștri