Live

Orban pune Ungaria pe „axa răului”. După Rusia și China, Budapesta cooperează și cu Iranul

Data publicării:
Ministrul de externe maghiar și omologul său iranian. Foto: Facebook

Ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto a vizitat Teheranul, joi, întâlnindu-se cu omologul său iranian, Hossein Amir-Abdollahian, și semnând acorduri comerciale în domeniile agricultură și industria alimentară.

Oficialii din țările NATO și ale UE vizitează rar Iranul, deoarece rămâne una dintre cele mai sancționate țări din lume din cauza nerespectării drepturilor omului, a programului nuclear și a sprijinului acordat grupărilor teroriste și militante din străinătate.

Teheranul a oferit sprijin extins războiului Moscovei împotriva Ucrainei, inclusiv drone kamikaze Shahed și, se pare, chiar rachete. La rândul său, Budapesta menține, de asemenea, relații de prietenie cu Rusia.

„Acordul de cooperare dintre Iran și Ungaria, semnat astăzi și care intră în vigoare, oferă oportunități comerciale suplimentare în domeniile agriculturii și industriei alimentare”, a spus Szijjarto pe Facebook.

„Acordul deschide posibilitatea unei intrări și mai active pe piața iraniană a tehnologiilor agricole maghiare de înaltă calitate și a produselor din industria alimentară”, susține oficialul ungar.

Szijjarto a participat la un forum de afaceri maghiar-iranian la Teheran pentru a discuta despre sectoarele neafectate de sancțiuni, inclusiv industriile farmaceutice, alimentare, de sănătate și de gestionare a apei, potrivit presei din Ungaria. Au fost prezenți și reprezentanți ai mediului de afaceri maghiar.

„Nu contează ce credem noi despre sancțiuni în general”, a spus Szijjarto la Teheran, adăugând că construirea cooperării sub sancțiuni „nu este ușoară”, dar „nu e imposibilă”.

Vorbind la conferința de presă comună cu Amir-Abdollahian, ministrul de externe maghiar a spus că Ungaria dorește să prevină o escaladare a conflictelor în Orientul Mijlociu, adăugând că se așteaptă ca Teheranul „să se comporte responsabil”.

Iranul oferă sprijin grupărilor militante din Yemen, Siria, Irak și Liban, care s-au ciocnit recent cu puterile occidentale. Teheranul sprijină, de asemenea, gruparea militantă palestiniană Hamas, implicată în prezent într-un război cu Israelul.

Szijjarto a mai spus că lumea se îndreaptă din nou către formarea a două blocuri, subliniind că Ungaria nu vrea să fie prinsă între ele, așa cum a făcut cândva.

„Ungaria nu vede cooperarea Est-Vest ca un pericol sau un risc, ci ca pe o oportunitate imensă”, a spus acesta.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cine a fost Ebrahim Raisi, președintele Iranului mort într-un accident de elicopter

Cine este Mohammad Mokhber, viitorul preşedintele interimar al Iranului

Iran: Cine va asigura interimatul lui Ebrahim Raisi, a cărui stare e încă „incertă” după accidentul de elicopter

Iranul susține că a arestat 250 de membri ai unei „rețele sataniste”. Trei europeni au fost reținuți de regimul de la Teheran

Partenerii noștri