Live

Pandemia are impact devastator asupra celor mai vulnerabile categorii de populaţie. Impactul economic le împinge la catastrofă (ONG)

Data actualizării: Data publicării:
Valuri de refugiati. FOTO: Getty Images

Pandemia de COVID-19 are un impact economic "devastator" asupra celor mai vulnerabile categorii de populaţie din lume, persoanele strămutate sau care trăiesc în zone de conflict fiind împinse la foamete sau la deşcolarizare, relevă un studiu publicat luni de organizaţia neguvernamentală Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), citat de AFP.

În ancheta intitulată "Spirala descendentă", realizată în 14 ţări, Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi arată că aproape trei sferturi dintre cele circa 1.400 de persoane chestionate au spus că situaţia lor s-a degradat din cauza crizei sanitare.

Conform studiului, 77% dintre cei chestionaţi şi-au pierdut locul de muncă sau li s-a diminuat salariul din martie, 70% au fost nevoiţi să îşi reducă numărul de mese în familie, iar 73% s-au declarat mai puţin susceptibili să îşi trimită copiii la şcoală, din cauza dificultăţilor financiare.

"Cele mai vulnerabile comunităţi din lume sunt într-o spirală descendentă periculoasă", a subliniat secretarul general al NRC, Jan Egeland, citat într-un comunicat.

"Deja forţate să îşi părăsească domiciliul din cauza violenţelor, deseori cu drepturi limitate la muncă sau la acces la servicii guvernamentale, impactul economic al pandemiei le împinge la catastrofă", a atras el atenţia, scrie Agerpres.

Chiar înainte de pandemie, ONU îşi exprima îngrijorarea în legătură cu agravarea foametei în lume.

Conform unui raport anual publicat în iulie, o persoană din nouă a suferit de subalimentare cronică în 2019, o proporţie care ar urma să crească din cauza COVID-19.
Ancheta NRC a fost realizată în rândul a 1.413 persoane din 14 ţări: Afganistan, Columbia, Irak, Kenya, Libia, Mali, Uganda, Venezuela, Somalia, Republica Democrată Congo, Liban, Iordania, Burkina Faso şi Yemen.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) 1 milion de euro de la Kaufland România pentru ONG-uri: înscrieri pentru primul apel de proiecte, între 24 și 26 aprilie

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială construită după 1945 este „în pragul distrugerii”

România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023 (Eurostat)

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Partenerii noștri