Live

Phil Collins nu mai poate cânta la tobe: Abia mai pot ține un băț cu mâna asta. Într-o oarecare măsură ne apropiem de final

Data publicării:
Phil Collins spune că nu mai poate cânta la tobe din cauza problemelor de sănătate. Foto: Facebook

Phil Collins spune că nu mai poate cânta la tobe din cauza problemelor de sănătate. El a declarat că fiul lui, Nic Collins, va fi de acum alături de membrii trupei Genesis, care s-au reunit pentru a pleca în turneu.

Artistul, în vârstă de 70 de ani, a vorbit despre problemele de sănătate pe care le are. "Mi-ar plăcea (să particip – n.r.), dar știi... abia mai pot ține un băț cu mâna asta. Sunt anumite afecțiuni fizice care mă împiedică. Este frustrant, pentru că mi-ar fi plăcut să fiu acolo sus cu fiul meu", a spus el la BBC Breakfast, citat de CNN.

Chiar dacă nu mai poate bate la tobe, Phil Collins va fi alături de Genesis pentru a cânta.

Collins a afirmat că nu știe dacă va mai putea pleca în turnee viitoare împreună cu trupa, după ce acest turneu, întârziat de altfel de pandemie, se va încheia.

"Suntem cu toții bărbați cu o anumită vârstă și cred că într-o oarecare măsură ne apropiem de final. Cred că da, în general, pentru mine (e finalul turneelor – n.r), nu știu dacă mai vreau să fiu pe drumuri", a mai spus el.

Phill Collins a avut mai multe fracturi de-a lungul anilor și în 2015 a suferit o intervenție chirurgicală la spate, care l-a lăsat cu leziuni ale nervilor. În 2017 a căzut, așa că a avut nevoie de un baston pentru a putea merge.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Celine Dion surprinde cu o apariție pe coperta Vogue și face dezvăluiri despre starea ei de sănătate

Kadîrov a interzis muzica „prea rapidă sau prea lentă” în Cecenia

Studiu: Versurile cântecelor au devenit mai simple și mai repetitive în ultimii 40 de ani

Amenzi mai mari pentru vecinii gălăgioși. Ce riscă cei care dau cu bormașina sau ascultă muzică prea tare în timpul orelor de liniște

Partenerii noștri