Live

Precizări oficiale ale Turciei pentru turiștii care vor dori să viziteze de acum înainte bazilica Sfânta Sofia din Istanbul

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Hagia Sofia, Istanbul | Guliver/Getty Images

Icoanele și frescele bazilicii Sfânta Sofia din Istanbul vor rămâne la locurile lor, dar vor fi acoperite cu un sistem de perdele și lasere, atunci când musulmanii se vor ruga acolo. 

În restul timpului, vor fi descoperite și vor putea fi văzute de vizitatori. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ.

Edificiul istoric va deveni moschee din 24 iulie.

Construită în secolul VI, clădirea impresionantă a fost vreme de o mie de ani catedrală creștină. După cucerirea Constatinopolului a fost, alte sute de ani, moschee, fiind transformată în muzeu în 1934.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat, vineri, deschiderea fostei bazilici Sfânta Sofia de la Istanbul pentru rugăciuni musulmane, după ce un tribunal i-a anulat acesteia statutul de muzeu, deschizând astfel calea pentru transformarea ei în moschee

Decizia Administraţiei Recep Tayyip Erdogan de transformare în moschee a fostei catedrale ortodoxe "Sfânta Sofia" din Istanbul reprezintă "cea mai recentă dintr-o serie de provocări", a declarat luni, cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor de Externe din ţările UE, Alexander Schallenberg, şeful diplomaţiei din Austria.

Alexander Schallenberg a cerut şi oprirea negocierilor dintre Bruxelles şi Ankara privind integrarea europeană a Turciei.

Grecia, Rusia, Uniunea Europeană şi Statele Unite au condamnat decizia preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, de transformare în moschee a fostei Catedrale ortodoxe "Sfânta Sofia" din Istanbul.

Și preşedintele rus Vladimir Putin i-a atras atenţia preşedintelui turc Recep Erdogan cu privire la „dezaprobarea semnificativă provocată în Rusia de decizia de a schimba statutul bisericii Sfânta Sofia din Istanbul, se arată într-un comunicat al preşedinţiei ruse, după o discuţie telefonică purtată luni între cei doi şefi de stat.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Inflaţia a ajuns la 70% într-o țară aflată în topul de vacanță al românilor. Prețuri mai mari la hoteluri și cafenele

Erdogan spune că a rupt relațiile comercial cu Israelului pentru a-l „forța” să accepte un armistițiu în Gaza

Turcia suspendă orice relaţii comerciale cu Israelul din cauza războiului din Gaza

O femeie a vrut să slăbească și s-a dus în Turcia să facă operație de micșorare a stomacului. Intervenția i-a fost aproape fatală

Partenerii noștri