Live

Primul caz de infecție cu coronavirus, confirmat în Germania

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost confirmat în Germania, la un bărbat din localității Starnberg, a anunțat luni seară un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății din landul Bavaria, relatează site-ul agenției Dpa.

Pacientul este în stare stabilă, potrivit unui comunicat emis de Biroul de Sănătate și Securitate Alimentară (LGL) din Bavaria.

"Este monitorizat de personalul medical și este izolat", se precizează în comunicat.

Germania este a doua țară europeană, după Franța, în care sunt depistate cazuri de infecție cu noul coronavirus.

Se crede că noul virus ar fi apărut anul trecut într-o piață în care se vindeau fructe de mare din centrul orașului Wuhan, care vindea ilegal pește și apoi s-a extins în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în alte țări: Statele Unite, Arabia Saudită, Singapore, Thailanda, Nepal, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada.

Noul coronavirus, depistat inițial în orașul Wuhan, este contagios și în perioada de incubație - înainte de apariția simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii, potrivit oficialilor chinezi.

Perioada de incubație a noului coronavirus - în timpul căreia o persoană este infectată, dar nu prezintă încă simptome - este de la una până la 14 zile, cred oficialii chinezi. Neavând simptome, persoana ar putea să nu știe că este infectată și ar putea transmite boala și la alți oameni.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu confirmă că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE

Un politician al partidului de extremă-dreapta AfD din Germania a fost lovit cu o scrumieră în cap. Ce a declarat atacatorul

Explozie puternică într-un bloc din Germania. Trei oameni au murit, iar alți 16 au fost răniți

Olaf Scholz se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu, după modelul Suediei

Partenerii noștri