Live

Psihologi din 20 de țări încearcă să-l convingă pe Putin să renunțe la războiul din Ucraina

Data publicării:
Vladimir Putin. Foto: Getty Images

Psihologi din aproximativ 20 de ţări i-au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a-l convinge să renunţe la război. Invazia din Ucraina va conduce, în cele din urmă, la „respingerea, izolarea şi ameninţarea fizică” a liderilor politici consideraţi responsabili, atrag atenția cei aproape 40 de psihologi care au semnat scrisoarea.

„Vă contactăm pentru a vă împărtăşi cunoştinţele noastre academice şi practice despre consecinţele iniţierii unui război pentru instigator şi a oferi o privire asupra unei posibile ieşiri dintr-o astfel de situaţie periculoasă”, începe scrisoarea concepută de psihologii sociali germani Rolf van Dick de la Universitatea din Frankfurt şi Ulrich Wagner de la Universitatea din Marburg, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Aproape 40 de colegi din Statele Unite până în Polonia, Norvegia până în Africa de Sud, India şi Pakistan au semnat scrisoarea.

Prin scrisoare, ei vor să-l informeze pe Putin despre „efectele negative” a ceea ce face, scriu ei.

Cu referire la literatura ştiinţifică, ei încearcă să explice că războiul împotriva Ucrainei în cele din urmă va conduce la „respingerea, izolarea şi ameninţarea fizică” a liderilor politici consideraţi responsabili.

Cetăţenii de ambele părţi ale unui război experimentează „izolarea naţională”, se arată în scrisoare. Acest lucru duce la o căutare a schimbării. Crizele economice dau naştere la „sentimente de privare” care sunt de obicei „baza pentru rezistenţă, protest şi revoluţie împotriva statului existent”.

„Aceste efecte sunt valabile atât pentru oamenii obişnuiţi, cât şi pentru elite”, adaugă ei.

Profesorul van Dick nu consideră complet imposibil ca scrisoarea să ajungă la Putin, a declarat el pentru DPA. Printre altele, el a spus că scrisoarea a fost postată pe un portal web unde cetăţenii ruşi îi pot scrie preşedintelui.

Semnatarii vor de asemenea să ajungă la opoziţia critică din Rusia şi să trimită un semnal Ucrainei, a spus el.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski spune că rușii se pregătesc de „o nouă ofensivă”: „Ne aflăm în fața unei noi etape a războiului”

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

SUA acuză Rusia pentru atacurile cibernetice în Europa: Condamnăm cu fermitate acțiunile serviciului rus de informații

Geoană, despre situația din Ucraina: „Nu va fi Al Treilea Război Mondial, dar ne îndreptăm către un război prelungit”

Partenerii noștri