Live

Regina Letizia a Spaniei a fost testată pentru COVID-19 după ce a intrat în contact cu o persoană infectată şi apoi cu Emmanuel Macron

Data publicării:
Foto: Carlos Alvarez/Getty Images

Regina Letizia a Spaniei a fost testată pentru coronavirus la o zi după ce a avut o întâlnire, alături de Regele Felipe, cu preşedintele francez, Emmanuel Macron şi cu soţia acestuia, relatează express.co.uk.

Regina Letizia a fost testată pentru coronavirus după ce a strâns mâna unei membre a guvernului de la Madrid, Irene Montero, aceasta din urmă fiind depistată cu coronavirus ulterior. Regina şi Montero s-au salutat, de asemenea, în stilul tradiţional spaniol, cu un sărut pe obraz.

Faptul că regele şi regina au fost testaţi a fost anunţat după ce Irene Montero a devenit prima membră a guvernului spaniol care a fost infectată cu COVID-19.

Ieri, suveranii spanioli s-au aflat la Paris la o întâlnire cu preşedintele Macron şi prima doamnă a Franţei. Cele două cupluri au participat la un eveniment care comemorează victimele terorismului. Cuplul regal a avut, de asemenea, întâlniri cu foştii preşedinţi Sarkozy şi Hollande.

Un purtător de cuvânt al Casei Regale din Spania a confirmat că monarhii au fost testaţi după „activităţile publice” ale Reginei Letizia. Rezultatul va fi făcut public vineri.

Regele Felipe şi-a anulat o întâlnire pe care urma să o aibă, joi, cu secretara Consiliului Europei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

Partenerii noștri