Live

Republica Moldova va plăti un avans către Gazprom pentru livrările de gaz pe septembrie

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Republica Moldova este pregătită să facă o plată către Gazprom pentru livrările de gaz pentru această lună, pentru a reduce temerile potrivit cărora concernul rus ar putea reduce sau tăia livrările de la 1 octombrie, a anunţat luni vicepremierul moldovean Andrei Spînu, relatează Reuters.

''În următoarele câteva zile, Moldovagaz va plăti grupului Gazprom un avans în valoare de 33,89 milioane de dolari pentru luna septembrie'', a declarat Spînu pentru postul Pro TV Chişinău, potrivit Agerpres.

Compania de stat din sectorul gazului moldovenească a plătit către Gazprom pentru livrările pentru luna august, dar o sursă din companie declarase pentru Reuters că Moldovagaz face eforturi pentru a efectua o plată în avans de 50% pentru septembrie, în sumă de 33,89 milioane de dolari.

Una dintre cele mai sărace ţări din Europa, Republica Moldova se bazează pe gazul rusesc. Lovită de creşterea preţului gazelor după începerea invaziei ruse în Ucraina, Republica Moldova se confruntă şi cu problema staţionării de trupe ruse în regiunea separatistă Transnistria.

Anterior, Maia Sandu afirmase că ţara sa analizează posibilitatea unor surse de energie alternative. ''Nu avem încredere că Gazprom va continua furnizarea de gaz către Republica Moldova după 1 octombrie. De la această dată, preţul pentru Moldova conform contractului actual ar trebui să fie semnificativ mai mic'', a susţinut lidera pro-occidentală.

''În cazul reducerii sau opririi livrărilor, examinăm posibilitatea aprovizionării cu resurse energetice din surse alternative'', a spus ea.

Andrei Spînu a afirmat că Republica Moldova s-ar putea să nu afle despre o tăiere a livrărilor ''până în ultimul moment''. Dar în acel caz, ţara sa ar primi gaz la preţul pieţei prin conducta Iaşi - Chişinău, care pleacă din România, mai scriu sursele citate.

''Nu suntem îngrijoraţi pentru octombrie'', a mărturisit el, adăugând că există peste 30 de milioane de metri cubi de gaz în instalaţii de stocare în România, iar consumul de gaz va scădea în octombrie ca urmare a trecerii la petrol.

Spînu a mai ţinut să remarce că un credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a achiziţiona gaz din surse alternative ar fi suficient pentru 170 de milioane de metri cubi de gaz. A

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Volodimir Zelenski a fost pus de Moscova pe lista persoanelor căutate în Rusia

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Zaharova acuză NATO că se pregătește „serios” pentru un război cu Rusia: „Să recunoaștem asta”

Ministrul Apărării de la Roma critică afirmațiile lui Macron privind trupe în Ucraina: La un conflict, Italia ar avea de pierdut

Partenerii noștri