Live

Roger Waters a fost declarat „persona non grata” în Cracovia

Data actualizării: Data publicării:
Roger Waters. Foto: Profimedia

Oraşul Cracovia l-a declarat miercuri pe muzicianul englez Roger Waters, cofondator al grupului rock Pink Floyd, „persona non grata” pentru declaraţiile sale considerate prea indulgente faţă de războiul din Ucraina şi după anularea din acest motiv a concertelor sale, pe care starul britanic le avea programate în oraşul polonez.

„Nu vrem să avem în Cracovia persoane care au poziţii pro-Rusia în ceea ce priveşte informaţiile despre război şi care susţin sau repetă propaganda lui Putin”, a anunţat printr-un mesaj pe Twitter vice-preşedintele consiliului municipal din Cracovia, Michal Drewnicki.

El a precizat că acelaşi consiliu a votat în unanimitate pentru a-l desemna pe muzicianul britanic „persona non grata”, o decizie care nu este însă însoţită de constrângeri juridice, scrie Agerpres.

Într-o scrisoare deschisă publicată la începutul lunii septembrie, Roger Waters a afirmat că Occidentul ar trebui să nu mai furnizeze arme Ucrainei şi l-a acuzat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că a tolerat „un naţionalism extrem”, îndemnându-l totodată să pună capăt „acestui război ucigaş”.

Soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a reacţionat pe Twitter, adresându-i-se lui Roger Waters: „Aţi face mai bine să îi cereţi preşedintelui Federaţiei Ruse să facă pace. Nu Ucrainei”.

Roger Waters ar fi trebuit să susţină două concerte la Cracovia în aprilie 2023, dar organizatorul de turnee Live Nation Polska a anunţat sâmbătă pe Twitter că show-urile „au fost anulate”, fără să ofere alte detalii.

Muzicianul britanic, aflat în prezent într-un turneu în Statele Unite, a dezminţit pe Facebook informaţiile publicate în mass-media poloneze conform cărora grupul său ar fi renunţat la acele concerte. Roger Waters l-a criticat apoi pe Lukasz Wantuch, un consilier municipal care a îndemnat publicul polonez să boicoteze concertele starului britanic, acuzându-l că îi „cenzurează activitatea într-o manieră draconică”.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Germania și Polonia sărbătoresc 20 de ani de la primul mare val de extindere al UE către est

Fermierii polonezi renunță la blocarea frontierelor cu Ucraina. Organizatorii spun că au ţinut cont de situația de pe frontul ucrainean

Fermierii polonezi ridică blocada de la granița cu Ucraina: „În loc să blocăm, vom coopera şi mai strâns”

După SUA, și Polonia îi cere lui Olaf Scholz să trimită Ucrainei rachete Taurus

Partenerii noștri