Live

Rubla rusească se prăbușește. A scăzut cu 30% după ce Occidentul a anunțat noile sancțiuni

Data publicării:
Coadă la un bancomat în Kaliningrad. Foto: Profimedia

Rubla rusească a scăzut cu 30% în raport cu dolarul american, după ce țările occidentale au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza invadării Ucrainei, relatează BBC.

Noul minim record pentru moneda rusească a fost înregistrat după ce mai multe bănci din țară au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT.

Duminică, banca centrală a Rusiei a făcut un apel la calm, de teamă că oamenii s-ar putea grăbi să-și retragă banii din bănci. De altfel, în mai multe orașe rusești au fost cozi uriașe la bancomate.

Decizia Uniunii Europene, a Statelor Unite și a aliaților lor de a scoate bănci rusești din SWIFT este cea mai dură măsură impusă până în prezent Moscovei din cauza conflictului din Ucraina.

Activele băncii centrale a Rusiei vor fi, de asemenea, înghețate, limitând capacitatea țării de a-și accesa rezervele internaționale.

Rusia se bazează în mare măsură pe SWIFT pentru exporturile de petrol și gaze.

Dacă Banca centrală și cele mai mari bănci ale Rusiei – care au fost deja separate de serviciile bancare – nu găsesc o modalitate alternativă de a ajunge la sistemul financiar global, Rusia se confruntă cu aceeași izolare în care au fost plasate Iranul și Coreea de Nord”, a spus un fost consilier al Departamenrului Trezoreriei SUA, Ari Redbord.

Investitorii au fost, de asemenea, îngrijorați după ce Vladimir Putin a ordonat armatei Rusiei să-și plaseze forțele de descurajare, care includ arme nucleare, în „alertă specială”.

Piețele financiare sunt afectate de desfășurarea evenimentelor din Ucraina”, a spus Katrina Ell, economist la Moody's Analytics din Sydney.

„Anunțurile privind sancțiunile și acțiunile militare vor influența în continuare piața săptămâna aceasta”, a adăugat ea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski e supărat pe Occident pentru că ajutorul militar pentru Ucraina vine prea lent: „Un mare pas înainte, doi înapoi”

Un rus care și-a vopsit părul în mai multe culori a fost amendat pentru „discreditarea armatei”

Medvedev îl amenință pe Zelenski: „Ar trebui lichidat după capitularea Kievului. E o țintă militară legitimă pentru noi”

Rușii anunță că au cucerit un sat din Luhansk și susțin că au ocupat poziții mai bune în regiune

Partenerii noștri