Rusia susține că rachetele căzute în Polonia nu sunt ale sale
Ministerul rus al Apărării a catalogat drept provocatoare afirmațiile presei și oficialilor din Polonia despre posibila prăbușire a unor rachete rusești în Polonia, declarând că nu au existat lovituri ale armatei ruse în apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia, potrivit agenției TASS.
„Declarațiile presei poloneze și ale oficialilor despre așa-zisa prăbușire a rachetelor «rusești» în zona localității Przewodow este o provocare intenționată pentru a escalada situația. Nu au existat lovituri asupra țintelor din apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia cu arme rusești”, a precizat ministerul rus.
Imaginile publicate de presa poloneză cu resturile de la locul incidentului nu au nimic de a face cu armele rusești, a mai adăugat ministerul.
Două rachete rusești au căzut marți în Polonia, lângă granița cu Ucraina. Doi oameni au murit, potrivit presei poloneze. Guvernul a convocat Consiliul de Securitate.
Rachetele au căzut în localitatea Przewodow, lovind o fermă de cereale. Poliția, parchetul și armata sunt deja la fața locului. Forțele armate poloneze sunt în „alertă maximă”, potrivit postului de radio polonez ZET.
Localitatea poloneză Przewodow este situată la 50 de kilometri nord de orașul ucrainean Liov, la circa 10 kilometri de granția dintre Polonia și Ucraina.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News