Live

Cota de popularitate a lui Vladimir Putin, în cădere liberă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: kremlin.ru

Cota de popularitate a preşedintelui rus Vladimir Putin continuă să scadă, ajungând la 32,8%, cel mai scăzut nivel în ultimii 13 ani, după ce numai în decurs de o săptămână a pierdut 0,6% din încrederea ruşilor, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Centrul rusesc de cercetare a opiniei publice (VŢIOM), citate vineri de portalul News.ru.

În genere, în decurs de o lună, încrederea ruşilor în preşedintele Vladimir Putin a scăzut cu 3,4%.

Cu toate acestea, Vladimir Putin rămâne omul politic în care ruşii au cea mai mare încredere. Pe locul doi se clasează ministrul apărării Serghei Şoigu, iar pe locul trei - şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

În acelaşi timp, nivelul de aprobare a activităţii preşedintelui a scăzut cu 0,1% (la 62%).

Guvernul şi premierul Dmitri Medvedev au pierdut mai mult de un procent în acest sondaj. Astfel, activitatea cabinetului de miniştri este susţinută de 37,7% dintre cei intervievaţi (o scădere de 1,8%), iar cea a premierului de 33,7% (o scădere de 1,3%).

Sondajul a fost realizat în perioada 14-20 ianuarie pe cale telefonică, canalul media citat nu menţionează eşantionul de ruşi intervievaţi în cadrul acestuia.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin asista la slujba de Înviere

Volodimir Zelenski anunță că armata ucraineană a mai doborât un bombardier rusesc deasupra Donețk

Volodimir Zelenski a fost pus de Moscova pe lista persoanelor căutate în Rusia

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Partenerii noștri