Live

Putin s-a întâlnit la Moscova cu ministrul chinez al apărării. China nu menționase anterior întrevederea

Data actualizării: Data publicării:
Putin s-a întâlnit la Moscova cu ministrul chinez al apărării. Foto: Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut duminică la Moscova o întâlnire cu ministrul chinez al apărării, Li Shangfu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite agenţia TASS, citată de Reuters.

Guvernul chinez anunţase săptămâna trecută vizita ministrului său al apărării în Rusia, afirmând că acesta se va întâlni cu oficiali ruşi, dar fără să facă nicio menţiune despre vreo întâlnire cu Putin.

Peskov a declarat duminică agenţiei TASS că detalii despre această întâlnire vor fi oferite mai târziu. Imagini difuzate de Kremlin îl arată pe Putin dând mâna cu ministrul chinez, apoi ei se aşează la o masă. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a participat de asemenea la discuţii.

„Dezvoltarea relaţiilor între cele două naţiuni ale noastre merge bine în toate domeniile, în sectoarele economic, social, cultural şi educaţional, precum şi în departamentele militare”, a spus Putin în deschiderea reuniunii.

Deşi China se declară oficial neutră în războiul declanşat de Rusia în Ucraina, preşedintele chinez Xi Jinping nu a condamnat invazia rusă şi a efectuat luna trecută o vizită oficială la Moscova pentru consolidarea parteneriatului cu preşedintele rus Vladimir Putin. Cei doi lideri au anunţat atunci un parteneriat „fără limite” între ţările lor.

În acest timp, statele occidentale care ajută militar Ucraina în războiul cu Rusia insistă pe lângă China să nu ofere la rândul ei un astfel de ajutor Moscovei, ajutor ce ar risca să încline în favoarea acesteia din urmă balanţa conflictului.

Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a asigurat vineri, după o întrevedere la Beijing cu şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, că China nu va furniza arme niciuneia dintre părţile din conflictul ucrainean şi a pledat din nou pentru negocieri de pace între Moscova şi Kiev. Ministrul chinez a adăugat că exportul produselor cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, este controlat prin lege.

Potrivit unui oficial de la Kiev, armata ucraineană descoperă tot mai multe componente chineze în armele folosite de Rusia în războiul din Ucraina.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai multe persoane au murit și altele au fost rănite într-un atac violent cu cuțitul dintr-un spital din China

VIDEO Un zoo din China a vopsit doi cățeluși în alb și negru și i-a taxat cu 3 dolari pe credulii care au mers să vadă „câinii-panda”

Chinezii au „copiat” până și câmpurile olandeze cu lalele. Cum arată de sus parcul Holland Flower din Dafeng

Rusia ameninţă să lovească ţinte britanice atât în Ucraina, cât şi în alte ţări

Partenerii noștri