Live

Rusia sancţionează liderii UE şi cea mai mare parte a deputaţilor europeni

Data actualizării: Data publicării:
Rusia sancţionează liderii UE şi cea mai mare parte a deputaţilor europeni. Foto: Profimedia

Rusia a anunţat joi că interzice intrarea pe teritoriul său liderilor europeni şi majorităţii europarlamentarilor, ca reacţie la măsurile punitive care vizează Moscova pentru intervenţia sa militară în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.

Restricţiile se aplică celor mai înalţi lideri ai Uniunii Europene, inclusiv unui anumit număr de comisari europeni şi de şefi ai organismelor militare europene, precum şi marii majorităţi a deputaţilor Parlamentului European, care promovează politici antiruseşti”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Această măsură se aplică de asemenea unor responsabili politici din ţări membre ale UE, precum şi unor personalităţi publice şi jurnalişti care "au susţinut sancţiunile ilegale împotriva Rusiei, au incitat la rusofobie sau au încălcat drepturile şi libertăţile populaţiei rusofone”, a adăugat ministerul.

Diplomaţia rusă nu a publicat lista persoanelor vizate, dar a declarat că a informat Reprezentanţa UE la Moscova despre această măsură.

Reafirmăm că orice acţiune ostilă din partea UE şi a statelor sale membre va continua inevitabil să primească o ripostă fermă”, a subliniat MAE rus.

Aceste sancţiuni intervin în plină criză între ţările occidentale şi Moscova după lansarea în 24 februarie a unei ofensive militare ruse în Ucraina.

Drept reacţie, tabăra occidentală, cu SUA şi UE în frunte, a aplicat sancţiuni grele economice Rusiei, vizând în special pe preşedintele Vladimir Putin, guvernul său şi oligarhi, mai notează sursele citate de Agerpres.

La jumătatea lunii martie, Moscova anunţase deja o interdicţie de intrare pe teritoriul Rusiei vizându-i pe preşedintele Joe Biden şi mai mulţi înalţi responsabili americani.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA îşi îndeamnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. România, printre țările care dețin astfel de sisteme

Dilema lui Putin: unde să își concentreze viitoarea ofensivă în Ucraina. ISW: „Comandamentul rus are de făcut o alegere”

Zelenski: Ucraina va deveni membră NATO doar după ce câștigă războiul

Propagandistul american Tucker Carlson îl ridică în slăvi pe Dughin. Interviu cu „creierul lui Putin”, la Moscova

Partenerii noștri