Live

Serghei Lavrov susține că școlile occidentale îi învață pe elevi că Iisus Hristos a fost bisexual

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, candidează la alegerile parlamentare din Rusia. Foto: Getty Images

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a scris în cotidianul rusesc Kommersant un editorial critic la adresa democrațiilor liberale, în care susține că elevii din școlile occidentale sunt învățați că Iisus Hristos a fost bisexual și non-binar, potrivit The Moscow Times.

„În mai multe țări occidentale, elevii învață la școală că Iisus Hristos era bisexual”, a declarat Serghei Lavrov, care a mai descris presupusele învățături drept niște „încercări de a încălca însăși natura umană”, pe lângă dreptul internațional.

Șeful diplomației de la Moscova a făcut această afirmație, fără să o susținută cu vreun exemplu, subliniind în același timp permisivitatea fără limite” a Statelor Unite al Americii și a Europei, care vor să impună o ordine bazată pe reguli asupra unor țări precum China și Rusia, pe care le eticheteze -democrații autocratice-”.

Site-ul de știri rusesc It's My City a transmis că originile probabile ale afirmației lui Lavrov fac referire la un videoclip viral pe platformele TikTok și Telegram, în care o mamă din Australia își ascultă copiii cum dezbat orientarea sexuală a lui Isus. În videoclip, fiul femeii spune că Iisus este bisexual „pentru că iubește toți oamenii din lume” și non-binar „pentru că poartă o rochie”. „Am învățat asta la școală”, mai spune băiatul.

Observatorii ruși sunt de părere că această critică a ministrului Lavrov față de Occident are ca scop crearea unui sprijin din partea unui public intern conservator înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă. 

De altfel, la începutul acestei luni, președintele Vladimir Putin l-a pus pe Lavrov alături de alte personalități ale elitei Kremlinului, în fruntea listei candidaților partidului Rusia Unită în scrutinul din 19 septembrie.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stoltenberg spune că „nu e prea târziu” pentru ca Ucraina să câştige războiul. Zelenski cere accelerarea livrărilor de arme

Rusia susține că a cucerit încă un sat lângă Avdiivka. Armata ucraineană se teme de o ofensivă puternică în săptămânile următoare

Telegram a blocat temporar boții folosiți de serviciile ucrainene de securitate pentru a culege date despre armata Rusiei

SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu 20.000 de dolari bucata

Partenerii noștri