Live

Sora mai mare a lui Donald Trump a murit. Maryanne Trump Barry avea 86 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Relaţia fostului preşedinte cu sora sa mai mare a fost tensionată spre sfârşitul preşedinţiei lui Trump. FOTO: Profimedia Images

Maryanne Trump Barry, sora mai mare a fostului preşedinte american Donald Trump şi fostă judecătoare federală, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit Reuters.

Barry a decedat la domiciliul său din Manhattan, fiind găsită luni dimineață.

Departamentul de Poliţie din New York a declarat că o femeie în vârstă de 86 de ani a fost găsită inconştientă într-un apartament de pe Fifth Avenue, iar ulterior a fost confirmat decesul. O anchetă este în curs de desfăşurare.

Un purtător de cuvânt al fostului preşedinte Trump a refuzat să comenteze.

Maryanne Trump Barry a fost numită în 1983 de preşedintele de atunci, Ronald Reagan, în postul de judecător la tribunalul districtual din New Jersey, iar ulterior a devenit judecător la Curtea de Apel, pensionându-se în 2019.

Barry s-a retras pe fondul unei anchete privind o conduită judiciară necorespunzătoare legată de presupuse tranzacţii fiscale şi financiare frauduloase făcute de tatăl şi fraţii săi. Ancheta a fost închisă fără o concluzie atunci când Barry s-a retras în februarie 2019.

Trei dintre cei patru fraţi ai fostului preşedinte Trump au murit. Robert Trump, cel mai tânăr frate al său, a murit în august 2020, la vârsta de 71 de ani. Fred Trump Jr. a murit în urma unui atac de cord la doar 42 de ani, în septembrie 1981.

Relaţia fostului preşedinte cu sora sa mai mare a fost tensionată spre sfârşitul preşedinţiei lui Trump, când nepoata lui Donald Trump, Mary, a publicat o carte şi a dat publicităţii înregistrări audio făcute de ea cu mătuşa ei, Maryanne, în care aceasta îl critica aspru pe fratele ei mai mic şi spunea că nu are niciun fel de principii.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Campanie electorală plină de jigniri în SUA. Biden și Trump se insultă reciproc: „Un ratat dezechilibrat” / „Un nemernic fără margini”

Doi medici, trimiși în judecată după ce ar fi falsificat, în pandemie, fișa medicală a unei paciente. Femeia, bolnavă de Covid, a murit

Prima dezbatere prezidențială americană va avea loc, în premieră, în iunie. Biden și Trump au convenit locul și data

Luptă strânsă între Biden și Trump. Cei doi sunt la egalitate în cursa pentru alegerile prezidențiale (sondaj Reuters/Ipsos)

Partenerii noștri